Drăgan, Ioan (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 2003-2004 (7-8. évfolyam, 1-2. szám)
Ioan Aurel Pop: Între Habsburgi şi Otomani: Transilvania la mijlocul secolului al XVI-lea
între Habsburgi şi Otomani: Transilvania la mijlocul secolului al XVI-lea Io an-Aur el POP La mijlocul secolului al XVI-lea, situaţia internă şi internaţională a Transilvaniei s-a modificat radical, odată cu formarea principatului1. Pe plan intem, schimbările s-au datorat mai ales pătmnderii şi impunerii curentelor Reformei religioase în rândul stărilor, dar şi începutului formării şi afirmării sentimentelor naţionale modeme, prin transformarea treptată a naţiunilor politice în comunităţi etnico-naţionale2. De mare amploare au fost şi schimbările statutului politic extern al ţării, în condiţiile destrămării Ungariei istorice şi ale rivalităţii habsburgico-otomane pentru stăpânirea moştenirii ungare. Deşi a avut propria sa individualitate istorică, precum şi un statut de autonomie (alături de Croaţia sau Slavonia), bazat pe evoluţia istorică şi etnică diferită, până la 1541 Transilvania a fost parte {terra, regnum) a Regatului Ungariei, în frunte cu un voievod (dregător al regelui). După această dată, fostul voievodat îşi modifică substanţial statutul politic şi teritorial, devenind principat autonom (cvasiindependent) sub suzeranitatea sultanului otoman3 (cu un statut faţă de Poartă similar cu cel avut de Ţara Românească şi Moldova4) şi deţinând o suprafaţă şi o populaţie, în linii mari, dublate faţă de trecut. Din acest moment, se poate spune că Transilvania se desparte de lumea medievală şi devine efectiv un stat modem timpuriu, cu organizare proprie şi cu o suprafaţă de circa 100.000 de km pătraţi. Cu alte cuvinte, de la jumătatea secolului al XVI-lea, Transilvania nu mai este provincia intracarpatică a celor şapte comitate nobiliare tradiţionale, cu pământurile saşilor şi secuilor, ci îşi adaugă ceea ce se cheamă Partium, adică părţile vestice dinspre Ungaria propriu-zisă, din Banat (ocupat însă în mare parte de otomani în 1552) şi Crişana până spre Debrecen şi în Sătmar, Ung, Bereg, Ugocea şi Maramureş. De-acum se încetăţeneşte această accepţiune largă a numelui de Transilvania, curentă în general şi astăzi. 1 Cristina Feneşan, Constituirea principatului autonom al Transilvaniei, Bucureşti, 1997, passim. D, Prodan, Supplex Libellus Valachorum. Din istoria formării naţiunii române, Bucureşti, 1984, passim; I.-A. Pop, Naţiunea română medievală. Solidarităţi etnice româneşti în secolele X1II-XVI, Bucureşti, 1998, passim. 3 C. Felezeu, Statutul Principatului Transilvaniei în raporturile cu Poarta Otomană (1541- 1688), Cluj-Napoca, 1997, passim. 4 M. Maxim, Ţările Române şi înalta Poartă. Cadrul juridic al relaţiilor romăno-otomane în Evul Mediu, Cu o prefaţă de prof. Halil Inalcik, Bucureşti, 1993, passim. Mediaevalia Transilvanica VII-VIII (2003-2004), nr. 1-2.
