Drăgan, Ioan (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 2001-2002 (5-6. évfolyam, 1-2. szám)

Cuprins

fost multe altele de reţinut. Treptat, a ajuns să-i cunoască pe mai tinerii mei colegi şi prieteni (loan Drăgan şi loan Aurel Pop), la recomandarea noastră a început lectura directă a celor mai bune lucrări de medievistică româneşti (Ş. Papacostea, Maria Hóiban etc.), câţiva tineri medievişti români au început cu adevărat să facă profesiune şi sub îndrumarea sa. Cercul a devenit şi mai lucrativ în clipa în care s-a născut Mediaevalia Transilvanica. A acceptat din primul moment conlucrarea în programul întrevăzut. A devenit un membru activ al Comitetului de redacţie, a venit cu plăcere să-şi vadă prietenii în România.

Ne-a lăsat studii şi volume care ne-au lipsit pentru propria noastră cunoaştere provincială: recucerirea Transilvaniei de către regele Carol Robert, reforma donaţiilor regale întreprinsă de către Ludovic I, cronologia primelor incursiuni otomane, cursus honorum al unor voievozi transilvani, începuturile carierei lui loan de Hunedoara, itinerariile lui în vremea guvernatoriatului, întreaga derulare a “stafurilor” de la cârma comitatelor, cetăţilor, episcopatelor din intervalul anilor 1301-1457, un CD cu stăpânirile teritoriale din evul mediu târziu, de pe toată suprafaţa regatului, o geografie istorică de referinţă a Banatului de vest pe baza defterelor turceşti. Este de scris aici că a fost unul dintre foarte puţinii istorici maghiari care au afirmat cu greutatea întregului său profesionalism că prezenţa românilor în principalele locuri în care se regăsesc astăzi a fost o realitate incontestabilă în secolul al Xll-lea. Dincolo de acest reper a rămas şi va rămâne, pentru alţii, speculaţia şi duelul drepturilor şi nostalgiilor naţionale. A privit cu un interes nedisimulat resurecţia studiilor de medievistică transilvană, cu centrarea lor către destinele etnice nobiliare. Testamentul său ştiinţific a fost exprimat în postfaţa ediţiei maghiare (Szent István birodalma. A középkori Magyarország története. Budapest, 2001) a volumului de sinteză solicitat de către o editură de limbă engleză (The Realm of St. Stephen. A History of Medieval Hungary 895-1526. London-New York, 2001, 452 p.). A pledat acolo (era întâia întreprindere de acest tip, după anii '40 ai secolului XX) pentru o istoriografie realistă, concordată cu cea europeană, nu numai din puncte de vedere metodologic, dar şi formal.

Intrarea sa în Academie (1995 - membru corespondent, 2001 - titular) nu a produs nici un fel de ruptură în relaţiile pe care le-a avut, nici un fel de schimbare de ton. Dimpotrivă, a avut prilejul să-şi dovedească uriaşul său bun simţ, renunţând să conducă o Bibliotecă a Academiei aşezată pe un tobogan al restricţionărilor financiare, până şi la funcţia de director adjunct al Institutului de Istorie, împovărătoare mai ales prin protocolul care i se asocia, sau oferind pilde de civism care au avut nu puţine repercusiuni în schimbările politicile din ţara sa. întruchipa de fapt o imagine rară în peisajul nostru: academismul fără veleitarism, profesionistul istoriei neinteresat în transferul feudalismului în contemporaneitate, raportarea la norme unice de meserie şi conduită.

Toţi cei care mai cred în perenitatea conceptului de historia magistra vitae au pierdut, mai timpuriu decât ar fi fost firesc, un model. Omul s-a transferat istoricului, împreună s-au topit în istorie! Cei de acum ne vom aminiti şi omul, viitorii numai istoricul. Să o facem, pentru că avem de ce!

Adrian Andrei Rusu