Drăgan, Ioan (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 2001-2002 (5-6. évfolyam, 1-2. szám)
Recenzii
228 Recenzii menţionare la 1267), Feldioara (eventual teutonă!?), Prejmerul (nedovedit), Ungra (cetate de graniţă a regatului la 1211), Făgăraşul (care, pe lângă că s-a dovedit că nu exista încă, nimeni nu a susţinut în mod serios că ar avea asemenea constructori). Şirul este întregit cu cetăţile celei de-a doua liste. Cu un pas mai departe, “puternice comunităţi româneşti” (p. 186) sunt cele care posedă necropole cu nişă cefalică, ale coloniştilor din Germania (Drăuşeni, Viscri) ori ale păzitorilor de graniţă (Ungra - vezi mai sus). Cum s-ar putea defini un asemenea amalgam? Cel mai aşteptat discurs a fost acela despre monedele de bronz ale lui Bela al III- lea, despre care s-au formulat opinii că ar putea fi emise chiar în Transilvania sau undeva în apropierea ei. Contextualizarea acestor piese într-o influenţă bizantină, doar acum îngroşată (p. 194-195), ar fi o nedreptate pentru întreaga perioadă anterioară în care, în ciuda unor protocronişti ai înscrierii timpurii a Ungariei numai în sfera Occidentului, a fost o permanenţă niciodată curmată. Cantităţile şi diversitatea pieselor în cauză exclud, după părerea noastră, orice soluţie conjuncturală sau o soluţie de unitate economică cu Bizanţul. Celelalte soluţii le primim doar ca ipoteze, aşteptând de la numismaţi poate şi analize metalografice, cataloage detaliate a (sub)tipurilor (nu doar liste literare), descoperirea analogiilor celei de-a doua piese (cu imitaţii de litere “arabe”). Cele două monede de bronz ale regelui rămân din păcate, aproape la fel de enigmatice. Un bun doctorat sau volum nou ar putea rezulta doar din studiul lor. Autoarei nu-i lipseşte spiritul critic (p. 93, nota 240, 110, 128, 178-179 etc.) pe care îl aplică însă doar punctual şi în nu la capitolele “marilor dosare” istorice pe care, de obicei, încearcă să le concilieze cu informaţia numismatică. Ca metodă deci, s-ar impune consecvenţă: nu doar ceea ce este mărunt “poate” fi criticat, ci tot. Dacă ceva nu concordă la realitatea stabilită de monede, acel ceva trebuie remodelat. Numismaticii, ca şi altor discipline istorice (prea nedrept definite ca “auxiliare”), nu ar mai trebui să-i cerem într-atât să fie o ancilla historiae, ci să aibă propriul ei discurs, care să oblige modelarea celorlalte metode-izvoare la concluziile ei. Repertoriile poziţionate la sfârşitul cărţii sunt despărţite prin listele de abrevieri, de către rezumatul german, ceea ce produce incomodităţi de consultare. Reţinem însă doar utilitatea Repertoriul numismatic (p. 287-356). Vom motiva îndată de ce anume. Repertoriul arheologic nu ar trebui luat deloc în considerare. El este haotic, pe sisteme de fişe cu liniuţe, fără unitate de la o localitate la alta, uneori cu enunţuri simple, alteori cu detalieri; conţine o terminologie improprie pentru situri (aşezări fortificate - fortăreţe) sau obiective mai mici (“semibordeie”, “săbii cu două tăişuri”), cronologii incorecte (exemplul cetăţilor din estul Transilvaniei, toate socotite din sec. XII, cu toate că despre ele, de aproape un deceniu s-au făcut corecţiile necesare) sau cu totul incerte (în felul VI-VIII, VIII-IX, XII-XIII etc., aşteptând tocmai de la numismatică confirmări şi nu invers), care alunecă mult înainte de limitele propuse iniţial (preistorice sau după sec. XII). Lipsesc numeroase titluri bibliografice din lista de abrevieri generale. Tocmai pentru că nu este arheolog, autoarea ar fi putut privi de la puţin, până la mult mai critic lucrurile pe care urma să le insereze. Nu orice ciob înseamnă o aşezare, cum nici un singuratic mormânt, nu poate presupune, automat, un cimitir. Intre informaţiile circulate în istoriografie există o ierarhie, care ar trebui să formeze criteriul de redactare a tuturor repertoriilor; adică, o bază de date certe, bine publicate, controlabile mereu, alta cu elemente presupuse (nerelevate, nerelevante) şi, în sfârşit o bază de date falsă (corectată, dar neluată în seamă de istoriografia insensibilă ori dezinteresată de vreo corecţie, corectabilă în clipa când se supune unor noi criterii de selecţie ori valorice etc.). Acest repertoriu ar fi trebuit subordonat celui numismatic, respectiv trebuia să fie dezvoltat doar acolo unde există
