Drăgan, Ioan (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 2001-2002 (5-6. évfolyam, 1-2. szám)
Recenzii
Recenzii 227 produs reţineri serioase de la cercetarea şi apoi publicarea tuturor materialelor care aveau tangenţă cu ungurii. Autoarea are şi ea momente de nelinişte (p. 172 - “fenomen cu totul neaşteptat, cu desăvârşire nesemnificativ”, circulaţia monetară “devine un fenomen real abia...”, dar şi mai departe în p. următoare), când constată scăderea numărului de monede după Ştefan I. Dar este foarte greu de crezut că datorită crizei interne, numai în interiorul statului (= provinciei Transilvaniei) nu s-a tezaurizat monedă. Cele câteva monede ale diferiţilor regi (doar Ladislau I are 33, ceilalţi iarăşi mereu sub 10-20 buc.) sunt prea uşor instrumentate pentru politici de întărire-slăbire a autorităţii regale în teritoriu. într-un singur loc se pune problema şi a nivelului cercetărilor (p. 175), dar cercetătorii din România sunt disculpaţi în favoarea explicaţiei că până la sfârşitul secolului al XI-lea provincia intracarpatică nu a cunoscut circulaţia monetară (lipsa comerţului, respingerea ei, aproape ca o purtătoare de maleficienţă - p. 178, - şi necunoaşterea monedei). Concluzia este grea şi ar merita foarte serios judecată. Dar, mai departe, vom observa că majoritatea aceloraşi monede vine din morminte, ceea ce înseamnă tocmai contrarul unei mânuiri monetare precare! Orientarea monedei către morminte este doar începutul unui proces extins până în contemporaneitate, fiind reflexul nemijlocit al utilizărilor reale, din momentul în care aceeaşi populaţie nu numai că (re)foloseşte un rit funerar (de sorginte antică), ci dispune de monedă pentru a-l aplica, în acelaşi timp în proprietatea mijloacelor (număr suficient) de a le extrage din circulaţia pentru care erau destinate. Apoi, destul de subiectiv ar fi să ne imaginăm că doar moneda maghiară era destinată mormintelor, fără a aplica un scenariu identic şi celelorlate tipuri monetare (bizantine). Ne surprinde că analiza circulaţiei monetare este raportată doar la documente diplomatice (cu început în sec. XII, p. 179), când ea a fost făcută deja, independent de descoperirile numismatice, prin raportarea la Corpus juris Hungarici (cu cărţi de legi din vremea lui Ştefan I, Ladislau I şi Coloman I, unde se discută de taxe, impozite judiciare etc.), prin analiza toponimiei, care indică prezenţele de târguri, prin logica elementară a necesităţii circulaţiei sării care nu se găsea în Ungaria centrală, dar şi a fierului (mai nou, şi a formelor de uniformizare a ceramicii) şi încă altele. Ca forme de administraţie, comitatele din Transilvania au început să funcţioneze deja din secolul al XI- lea (doar o parte a istoriografiei româneşti le consideră născute în preziua menţionărilor lor documentare), astfel încât nimic nu justifică o provincie inconsistentă şi fără nici un fel puls economic (implicit monetar). înmulţirea datelor numismatice de secol XII face parte, după opinia noastră, nu dintr-o demonstrativă cucerire sistematică a provinciei de către unguri (p. 181 şi urm.), ci ţine de aglomerarea unor date de civilizaţie. Să lăsăm totuşi arheologiei, dimensiunea ei reală! Nici un cimitir, monedă sau orice alt artefact, nu poate face demonstrarea directă a unor stări politice şi, cum am văzut deja, nici măcar a faţetelor demografice. Tabloul manevrelor teritoriale ale statului maghiar în Transilvania a fost şi trebuie demonstrat qu totul altfel. Ar mai fî apoi de revenit asupra unora dintre formulele adoptate de administraţia oficială care a fost, în vremurile Arpadienilor, cum multă lume o ştie, extrem de receptivă la culoarea locală; acesta însemnând şi includerea “ţărilor” românilor în soluţii de compromis politic care au rezistat mult după ce dinastia care le-a statuat s-a stins. Prima listă de cetăţi citate de autoare este întâmplătoare (Mugeni şi Sâncrăieni, jud. Harghita, în Repertoriu nu există citate ca cetăţi, p. 437, 456-457; Ocland şi Odorheiu Secuiesc — îndoielice). In cea de-a doua (p. 186) apar cetăţi de sec. XIII-XIV (Lemnia şi Turia), altele inexistente (Leţ), o localitate care nu face parte din zona de est a Transilvaniei (Lemniu, jud. Sălaj), altele la care datarea este destul de nesigură sau neverificabilă (Ariuşd, Malnaş, Racoşu de Sus, Sânzieni). A treia listă de cetăţi este constituită, se scrie, din obiective construite de saşi (p. 187), dar din care nu înţelegem de ce figurează Codlea (prima
