Drăgan, Ioan (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 2001-2002 (5-6. évfolyam, 1-2. szám)
Recenzii
226 Recenzii Blachi”, iar Gelu Românul avusese în armata sa “Blasi et Sclavi”. Ar trebui oare să înţelegem că toţi cei care nu erau români, nu locuiseră acolo şi nu lăsaseră urme materiale (arheologice), veniseră doar să lupte împotriva maghiarilor? Menţinerea uniformităţii etnice este derulată în continuare, cu oarecare naivitate, prin acceptarea unor influenţe moraviene ori a unei culturi care nu-şi găseşte originea numelui de identitate pe teritoriul României de azi (Bjelo-Brdo). Depăşind puţin epoca, dar rămânând în limitetele cronologice propuse de volum, trebuie să mai subliniem cu toată răspunderea că nici un arheolog profesionist din România nu a adus dovada arheologică a identificării vreunei aşezări secuieşti sau săseşti in afara celor numite expressis verbis de către documentele medievale. Orizontul maghiaro-secuiesc citat cu descoperirile de la Cemat, Peteni, Poian şi Zăbala (p. 186) a fost formulat de Székely Zoltán (arheolog “generalist”), dar nu a obţinut nici un credit serios pentru a fi socotit ca purtător de amprente de cultură materială etnică orientativă. Cine ar putea recunoaşte însă, cu măsura responsabilităţii, aşezările sau necropolele româneşti? Am folosit prea mult această falsă cale de justificare a românităţii teritoriale actuale, în condiţiile în care dreptul istoric este desuet şi neproductiv, iar polemica ştiinţifică se poartă mult mai subtil. Mutaţiile etnice au fost o realitate medievală dintre cele mai pregnante. Să avem în vedere doar sud-estul Slovaciei de astăzi, ajuns “leagăn” al primului val de cucerire maghiară, să acceptăm Belgradul sârbizat, mai ales după secolul al XIV-lea, după stăpâniri istorice bulgare şi maghiare, să vedem Moldova basarabeană românizată până către 1400 şi desigur, altele. Deci dacă le-am descoperi şi în alte părţi, ce catastrofe s-ar putea produce? Nimeni nu mai poate fi culpabilizat pentru stări şi realităţi istorice depăşite, petrecute în evul mediu. De ce ne-am mai teme oare să ne exprimăm îndoielile, neliniştile sau neputinţele? Resurecţia acestor reconstituiri istorice se derulează în condiţiile în care literatura noastră arheologică discută deja cu temeiuri noi prezenţe moraviene (pe Someşuri), bulgare (sud) sau france (Alba lulia) în Transilvania din jurul anului 1000. Pe un asemenea fundal, ar trebui să avem realist în vedere că primele incursiuni maghiare nu prea aveau ce jefuicuceri în Transilvania (istoria singurelor obiective posibile, adică a cetăţilor, fiind aşa cum arătasem, neclădită la modul serios) şi le era deajuns să deţină un control al surselor de sare în felul în care l-au deţinut şi alţi stăpâni ai Pannoniéi, înaintea lor, sau bulgarii veniţi de la sud, cu câteva decenii înainte. Ultimul subcapitol de istorie politică oferit (1VA), derulat după 1000 este, în opinia noastră, cel mai puţin reuşit. Există o anume cronologie a luptelor lui Ştefan I care ar trebui conciliată cu geografia şi dezideratele strategice (controlul Mureşului), catolicismul manifest, cu dovezile, date tot de autoare, de prezenţe ordodoxe, inclusiv ierarhice, anihilarea “dizidenţilor” (sau oare cum ar fi mai corect să le spunem? - Ahtum şi Gylas) şi continuarea “rezistenţei formaţiunilor politice ale autohtonilor” (p. 158), amestecul pecenegilor şi cumanilor în acelaşi veac XI. Caracterizarea societăţii secolului al XI-lea dispune doar de formule arheologice a căror valabilitate este îndoielnică prin aceeaşi supralicitare a mesajului etnic. Potrivit acestora, în secolul al XI-lea, cel puţin până Ia domnia lui Ladislau I, nu avem nici unguri, nici pecenegi! Ne rămân oştenii regali care se tot bat cu pecengii, câteva biserici şi mănăstiri catolice, iar în rest, românii. Nu putem să nu rămânem uşor descumpăniţi când ni se indică că monedele de secol XI sunt mai puţine în Transilvania decât în jurul Balticii (p. 170-171). Exclus să mai considerăm că ungurii nu erau încă aici. Dacă bătălia de la Şirioara s-a derulat în 1068, cine construise cetatea de acolo, atunci incendiată? Românii sau pecenegii? Ce nu este în ordine? Lăsăm întrebarea retorică, aşteptând un răspuns viitor din partea colegilor noştri numismaţi. Ca o sugestie, am avea în vedere o mică cronologie a publicării monedei maghiare din Transilvania, deoarece este un lucru foarte ştiut că, înainte de 1989, s-au
