Drăgan, Ioan (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 2001-2002 (5-6. évfolyam, 1-2. szám)
Opinii
Din nou despre drumul lui Thököli peste munţi 217 întoarcere a armatelor pe drumul parcurs anterior spre cetatea Bran - deci parcurgând din nou pasajul de la Cheile Orăţii! - considerând totuşi traseul propus de C. Rezachevici121, înseamnă că 15 000 de oameni (călări şi pedeştri) au parcurs un total de aproximativ 50 de km (la care se adaugă trecerea muntelui) în trei zile. Pentru comparaţie, să amintim faptul că, în 1916, un corp de armată special antrenat pentru luptele de munte (Brigada 8 alpină austro-ungară) a efectuat un sector al acestui drum: Zărneşti - Tămaş - Rucăr; armamentul era încărcat pe măgari, deci traversarea s-a făcut cu maximum de mobilitate a trupei. Timpul înregistrat: 5 zile!122 Analizând în linii mari datele, considerăm, dincolo de deosebirile între cele două acţiuni militare, că timpul de trei zile pentru parcurgerea traseului pe Valea Dâmboviţei este insuficient. Aşadar, chiar acceptând că traversarea s-a făcut în trei zile, traseul pe valea Dâmboviţei este puţin probabil, în ciuda hotărârii cu care unii cercetători au susţinut această variantă. De fapt, există un singur izvor - cronica lui Cserei - care susţine că ar fi vorba de o traversare de trei zile. Desigur, în măsura în care cronicarul se afla în cealaltă tabără, se ridică întrebarea de unde a aflat durata traversării. Pot fi două variante: a aflat-o după bătălie de la un participant sau a constatat această durată în timpul desfăşurării evenimentelor. Deşi conţine o doză de speculaţie, considerăm că merită subliniat faptul că în cronica turcească a lui Mehmet Raşid se aminteşte despre “trei zile”; acest termen ar fi fost “sugerat” duşmanilor (imperialilor), cu scopul de a-i dezinforma. Poate fi aceasta sursa celor “trei zile” amintite în cronica lui Cserei. în concluzie, după opinia noastră, varianta reconstituirii traseului armatelor aliate prin zona Valea Dâmboviţei - Tămaş - Valea Bârsei este puţin plauzibilă. Dovezile aduse de diverşi autori în favoarea acestei variante sunt circumstanţiale, neexistând nici un element cert, bazat pe surse documentare explicite, care să îndreptăţească acceptarea unui asemenea traseu. Această variantă apare, într-o analiză istoriografică, ca fiind rodul unor reconstituiri istorice bazate mai mult pe imaginaţie, şi mai puţin pe realitatea documentară şi de teren. Cât despre informaţiile documentare care susţin ca “rebelii”, împreună cu turcii, au trecut şi pe aici, adică prin zona Tămaşului, ar putea exista mai multe explicaţii. De exemplu, pe de o parte, toponimicele ar fi putut lua naştere, într-adevăr, cu ocazia unei invazii anterioare (cum ar lăsa să se înţeleagă, într-o posibilă interpretare, relatarea lui Pigafetta, care vorbeşte despre acel drum pe valea Dâmboviţei, care, deci, era cunoscut turcilor). într-o altă variantă, ar putea fi vorba de incursiunea din decembrie 1690, în măsura în care reconstituirea lui C. Rezachevici se va dovedi întemeiată123. Pot există şi alte variante de interpretare. Indiferent de acestea, însă, ne manifestăm opinia că denumirile de Plaiul Turcilor şi celelalte nu pot fi atribuite cu siguranţă trecerii trupelor aliate în august 1690. 121 Rezachevici, op. cit., p. 179-181. 122 C. Kiriţescu, Istoria războiului pentru întregirea României (1916-1919), II, Buc., [1925], p. 50-51. 123 Rezachevici, op. cit., p. 225-226.
