Drăgan, Ioan (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 2001-2002 (5-6. évfolyam, 1-2. szám)
Opinii
208 Bogdan-Florin Popovici Arzt Mihály era, la 1874, atât de convins că Thököli a coborât prin Crăpătura Pietrii Craiului încât a numit valea - «Prăpastia Thököli»61. Braşoveanul Josef Dück, în scrierea sa publicată la 1877, stabileşte vag traseul “la Zărneşti, prin munţi”62. în 1896, autorul loan Turcu susţinea că “pe aici, pe râul Zămeştilor, şi cu deosebire peste partea cea mai mică a Pietrii Craiului, prin despicătura de la Crăpătură, renumitul Thököli Imre a trecut cu curuţii săi şi cu mulţime de oşti turceşti şi tătărăşti... încă de la 15 august 1690 a trecut frontiera de către România (sic!)... Constantin Brâncoveanu, principele Ţării Româneşti, cu trupele sale, a deschis lupta, pe care voiniceşte şi cu prea bun succes a susţinut-o pe linia drumului principal..., aşa că contrariului lor nici nu i-a trecut prin minte că va mai putea fi atacat şi din altă parte. însă nu a fost aşa, căci pe când domnul Ţării Româneşti susţinea lupta în direcţiunea castelului numai cu o parte mai mică a trupelor, pe atunci Thököli... furişându-se prin pădure tot pe lângă Piatra Craiului, în 21 august cu mari greutăţi şi prin locuri neumblate, trecând pe râul Zărneştilor şi pe partea mai mică a Pietrii Craiului, peste punctul de la Tumu (sic!) şi prin Crăpătură, au ieşit către comuna Zărneşti”6’. La doi ani diferenţă, în 1898, apare un studiu ştiinţific asupra trecerii lui Thököli peste munţi. Studiul îi aparţine lui Szádeczky Lajos64, care îşi întemeiază afirmaţiile pe cronica lui Cserei, cronicarii Ţării Bârsei, studierea zonei pe hartă şi în teren. Istoricul reconstituie cronologia evenimentelor: în 13 august armatele thököliene ajung la hotarul unguresc; în 15 august ocupă şanţurile şi palanca; Thököli ajunge în 17 august în faţa cetăţii Bran, unde îşi instalează tabăra; apoi “a spionat cu mare taină potecile munţilor din preajmă, pe care până atunci doar ciobanii urcau şi le cunoşteau”65; lăsându-l pe Brâncoveanu la Bran, ca să-i hărţuiască pe austrieci, Thököli se va întoarce la Rucăr, va intra pe valea Dâmboviţei, apoi pe culmile munţilor. Pe baza cercetărilor în teren, istoricul maghiar reconstituie traseul astfel: din valea Dâmboviţei de la întâlnirea cu muntele Tămăşel (871 m), armata a urcat pe culmea acestuia până la Capul Tămaşului (1507 m) şi de acolo spre vest, la vârful Tămaş (1735 m). Ar fi continuat până în zona vârfului Ciocanu (1630 m), de unde ar fi coborât spre Bârsa Groşetului, pe “ceea ce de atunci s-a numit Muchia Turcilor, spre valea Turcilor, care şi astăzi se numeşte Drumul Turcilor. Acolo, în locul care se va numi apoi Luncile Turcilor, s-au odihnit după obositorul drum de trei zile”66. Ácsadi Ignácz afirmă şi el, la 1898, că traversarea s-a făcut peste culmea Tămaşului67. La un an diferenţă, Hajdú János considera la rândul său că Thököli a 61 Arzt M., Erster Jahresbericht des Siebenbürger Alpenvereins in Kronstadt, 1874, p. 37 apud Szalay, Thököli..., p. 128. 62 Quellen. IV, p. 300. 631. Turcu, Escursiuni în munţii Ţării Bärsei şi Făgăraşului, Braşov, 1896. p. 50-52. 64 Szádeczky L„ Thököly Erdélyi Fejedelemsége. în Sz. XXXII (1898). p. 230-247. 65 Ibidem, p. 238. 66 Ibidem, p. 238. 67 Ácsadi I., A magyar nemzet története, Vil, 1898, p. 486, Szalay, Thököli..., p. 128.
