Drăgan, Ioan (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 2001-2002 (5-6. évfolyam, 1-2. szám)
Etnie şi confesiune
146 Ana Dumitran Totuşi, în momentele paşnice nimic nu părea să tulbure păstoria mitropoliţilor asupra tuturor românilor care nu adoptaseră integral calvinismul. Astfel, deşi prin diploma de confirmare în funcţie emisă la 10 octombrie 1643 erau scoase de sub jurisdicţia mitropolitului Simion Ştefan “bisericile” (recte protopopiatele, deoarece comunităţile româneşti calvine existente în aşezările omonime se aflau oricum sub oblăduirea superintendentului maghiar) din Alămor, Orăştie, Haţeg, Hunedoara, Ilia, Cetatea de Piatră şi cele trei protopopiate din Ţara Făgăraşului, cel puţin o parte dintre ele (Orăştie, Haţeg, Hunedoara), dar e de presupus că doar vitregia vremurilor le-a împiedicat şi pe celelalte, se pronunţau deschis la 12 martie 1662 pentru readucerea lui Sava Brancovici pe scaunul mitropolitan de la Alba Iulia123. A fost exploatată şi pretenţia la autonomie a clerului din anumite teritorii cu individualitate administrativă (Făgăraşul, Maramureşul), pentru care au fost numiţi episcopi, dar nici această variantă de manipulare nu s-a dovedit a fi o cale mai sigură şi mai rapidă de obţinere a rezultatelor scontate: Mihail Molodeţ, numit episcop al Maramureşului în 7 iulie 1651l24, accepta utilizarea în bisericile pe care le păstorea a Cazaniei lui Varlaam125, iar Popa Savul (care, la 12 aprilie 1650, primise o largă jurisdicţie în nord-vestul Transilvaniei şi Maramureş126) şi Daniil (episcop în Făgăraş, numit la 20 aprilie 1662127) şi-au abandonat eparhia, plecând unul în Moldova, celălalt în Ţara Românească. Exercitarea dreptului de supervizare a activităţii instituţiilor ecleziastice româneşti, deşi a stat în atenţia superintendenţiei maghiare pe parcursul a opt decenii, nu a avut continuu aceeaşi presiune. Intervenţiile cu impact dur au fost urmate de perioade de relativă linişte, fapt care pe de o parte a anulat efectele confesionalizante ale celor dintâi, pe de alta a împiedicat o răbufnire de masă în momentele critice. Improcesarea şi demiterea vlădicilor a fost astfel limitată la statutul de problemă internă a Bisericii româneşti, în ciuda contribuţiei majore şi nu întotdeauna din umbră a ierarhiei calvine maghiare la înlăturarea lor128. Chiar şi conducerea şi administrarea eparhiei se pare că nu a fost mereu atât de strict supravegheată precum prescriau limitele programului calvinizator129, jurisdicţia 123 A. Veress, op. cit., XI, p. 18. 124 Anexa VIII. 125 Vezi F. Dudaş, Memoria ..., p. 81. 126 Anexa VII. 127 Anexa XII. 128 Destituirea lui Ilie Iorest s-a făcut cu concursul predicatorului curţii princiare, viitorul superintendent Gheorghe Csulai, după cum ne informează actul de recomandare către ţarul Rusiei pe care i l-au dat arhiereii moldoveni, I. Lupaş, op. cit., p. 230. La scurtă vreme după obţinerea episcopatului, Mihai Topheus a început persecuţia împotriva lui Sava Brancovici, cerându-i principelui “încă şi putere armată, pentru a îndeplini dorinţele sale”, conform spuselor fratelui mitropolitului, la S. Dragomir, op. cit., p. 63. 129 Deşi funcţionarea la nivelurile superioare ale ierarhiei ecleziastice (protopopiat, episcopat) era condiţionată de deţinerea unei diplome princiare (fapt valabil pentru toate confesiunile prezente în Transilvania, dar care în cazul românilor constituia un prilej pentru reamintirea programului calvinizator), se cunoaşte un singur caz de limitare a atribuţiilor specifice arhiereului: cel al lui Sava Brancovici, pe care superintendentul Mihai Topheus l-a oprit “de la toate lucrările arhiereşti, printr-
