Drăgan, Ioan (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 2001-2002 (5-6. évfolyam, 1-2. szám)
Etnie şi confesiune
144 A na Dumi trän absolutismului princiar clădit în Transilvania pe preceptele calvinismului. Perioada în care cele două tendinţe dominatoare s-au aflat la unison se plasează cronologic în timpul domniei principelui Gheorghe Rákóczi I (1630-1648) şi a superintendenţiei lui Geleji Katona István (1633-1649), aceasta constituind epoca maximei presiuni a confesionalismului practicat de Biserica Reformată maghiară. Raza sa de acţiune nu i-a cuprins doar pe românii ortodocşi, ci s-a extins, cu consecinţe care au mers de la proferarea unui spirit sectar şi până la condamnări la moarte asupra catolicilor"2, sabbatarienilor"3, unitarienilor"4, luteranilor"5 şi chiar şi asupra curentelor de renovare spirituală manifestate în interiorul calvinismului însuşi112 113 * 115 116 117. Lipsa actului prin care i-a fost impus mitropolitului Ghenadie Bradi primul program reformator împiedică stabilirea exactă a momentului de debut al extinderii jurisdicţiei superintendentului maghiar asupra Bisericii româneşti, textul primului document care o atestă nefiind suficient de clar dacă acest fapt s-a produs înainte de 1629, simultan cu impunerea celor cinci condiţii reformatoare, sau abia la 1638, cu prilejul unei confirmări a diplomelor privilegiale ale preoţilor"7. Două au fost modalităţile prin care s-a încercat materializarea sa: subordonarea întregii Biserici prin intermediul mitropolitului - prevăzută în variantele programului calvinizator subscris de vlădici - şi subordonarea directă a unor protopopiate desprinse de sub autoritatea vlădicăi. Experienţa practică a impus însă o combinare între cele două căi, momentele de criză semnalând funcţionarea unei duble jurisdicţii, cea faţă de biserică din Ţara Ungurească şi din Transilvania, cu ajutorul lui Dumnezeu, iată va putea să aibă în viitor o stăpânire mai mare”, 1. Lupaş, op. cit., p. 225. 112 Deşi era declarat religie receptă, catolicismul fusese redus la un mic număr de parohii, în cea mai mare parte prost deservite, asupra cărora veghea un vicar numit şi subordonat direct principelui. Aceste neajunsuri au fost reproşate principelui la 24 aprilie 1640, aşezarea cu acest prilej în balanţă a statutului Bisericii Catolice cu cel al Bisericii Ortodoxe probând ocuparea unei poziţii mult mai favorabile de către cea din urmă, Szilágyi S., op. cit., XIX, p. 489-490. 113 Anul 1638 a constituit momentul celor mai grele încercări la care au fost supuşi sabbatarienii, legislaţia emisă şi procesele intentate ţintind spre dispariţia acestei secte de pe scena religioasă a Transilvaniei, ibidem, X, p. 182-210. "4 La 10 mai 1647, prin decret princiar, preoţii unitarieni au fost subordonaţi superintendentului calvin în problemele referitoare la comportament şi morală, J. Benkő, Milkovia, sive antiqui episcopatus Mi/koviensis, II, Viennae, MDCCLXXXI, p. 609-610. Pentru o comparaţie între statutul arhiereului român şi cel al superintendentului unitarian vezi Anexele IIA şi IIB. 115 Polemica teologică promovată de Biserica Reformată maghiară nu i-a ocolit nici pe luterani şi n-au lipsit nici încercările de imixtiune în viaţa internă a Bisericii Evanghelice. Colecţia de predici Váltság-titka tipărită la Oradea în 1645 a fost direcţionată de autorul său, superintendentul Geleji, atât împotriva musulmanilor, evreilor, catolicilor şi arienilor, cât şi împotriva luteranilor, asupra cărora la 1638 a emis pretenţii jurisdicţionale. Vezi G. Murdock, Between Confessional Absolutism and Toleration .... p. 218-219. 116 Delimitarea faţă de prezbiterianism şi puritanism şi proscrierea lor a fost stabilită în sinodul naţional de la Satu-Mare din iunie 1646, canoanele elaborate de Geleji ca urmare a acestui sinod şi publicate la 1649 constituind un atac frontal la adresa celor două curente teologice. 117 “[...] ratificamus ita tamen ut quinque conditiones Episcopatus Walachicalis sibi collati Serenissimo quondam Domino Principi Gabrieli praedecessori nostro compromissa ille se semper observare et adimplere conetur et debeat, dependentiamque ab orthodoxo Hungaricalium ecclesiarum Superintendente habeat”, I. Lupaş, op. cit., p. 198.
