Drăgan, Ioan (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 2001-2002 (5-6. évfolyam, 1-2. szám)
Etnie şi confesiune
140 A na Dumitran fermecătoare şi de învrăjbitoare, să poruncească preoţilor să nu cuminece pre nimeni neispovedit, ori Romăn fie, ori Ţigan [,..]”95. La 24 februarie 1649 Vasile Lupu le confirma protopopilor competenţa, conferită prin intermediul episcopului eparhiot, să judece “cuscrii, cumătrii, cununii, sînge amestecat” şi alte nelegiuiri care, potrivit canoanelor, erau rezervate judecăţii arhiereşti96. Tot în Moldova, la 1679, Duca-vodă îi cerea episcopului de Huşi “să trimită în ţinutul Fălciului protopopi ori popi care [...] să poată cerceta despre sânge amestecat [...], cununii şi alte lucruri să le globească şi să le cerceteze”, iar la 1775 viitorul protopop trebuia “să aibă a judeca toată partea bisericească, după pravilă, încă de amestecarea sângelui şi de răpirea fetelor, pe unii ca aceea să globească pe fieştecare după putinţa lor, însă pe care-1 va afla în vină mare, sau de amestecarea sângelui sau de împreunarea ce nu s-a văzut, fiind de rudenie să-i aducă la P. S. Sa Părintele Mitropolit, ca să le facă judecata după pravilă”97. Exemplele, chiar dacă unele sunt târzii, ilustrează o situaţie care nu se schimbase prea mult în ultimul secol. Spre deosebire de Transilvania, în spaţiul extracarpatic constatăm că, cel puţin atunci când nu era vorba de un abuz, competenţa episcopală a protopopilor era doar una delegată. Funcţionarea episodică a episcopatului în Ardeal, cel puţin în unele perioade, precum şi lipsa unor jurisdicţii bine precizate au tăcut imposibilă asigurarea unui control eficient în teritoriu, preluarea atribuţiilor episcopale de către reprezentanţii treptelor ierarhice inferioare devenind astfel, aici, un abuz inevitabil şi chiar necesar. însuşirea anterioară, fie şi numai parţială, a unor atribuţii apreciate ca specifice în cadrul Bisericii Reformate maghiare a uşurat influenţa acesteia, contribuţia calvinismului la conturarea fizionomiei protopopului român concentrându-se îndeosebi asupra generalizării şi sublinierii lor. Marele său impact s-a resimţit în fapt la nivel mental, implicarea efectivă a protopopilor în administrarea şi conducerea Bisericii româneşti, a singurei instituţii reprezentative a românilor din Ardeal, fiind de natură să genereze apariţia la nivelul elitei ecleziastice a unei conştiinţe politice. Desigur, dreptul de a-şi judeca şi depune superiorul este unul de sorginte indiscutabil protestantă şi aplicarea lui s-a făcut cu concursul făţiş al ierarhiei calvine maghiare. Dar interesele care au fost promovate în momentele exercitării sale, chiar dacă nu au putut fi afişate şi chiar dacă au fost conştientizate de foarte puţini dintre cei care au subscris efectiv la demiterea vlădicilor, au fost departe de a favoriza calvinizarea Bisericii româneşti. Evoluţia sa spre o Biserică românească şi naţională este opera aplicării programului reformator, cu acordul nemijlocit al protopopilor, dar selecţia şi adaptarea care i sau aplicat, rod al înţelepciunii aceloraşi, au “reformat-o” fără a-i schimba crezul şi deci fără a o transforma într-o Biserică protestantă. Această “reformă” a constat în fapt în modernizare şi eficientizarea prezenţei sale în viaţa credinciosului român, ca 95 N. Iorga, op. cit, VII, p. 53-54. 96 Gh. Cronţ, Instanţele de judecată ale bisericii din Ţările Române în secolele XIV-XVIII, în Mitropolia Moldovei şi Sucevei, LII (1976) nr. 5-6, p. 345. 97 G. Chirică, Cercetări istorice asupra legislaţiei bisericei romane din secuiul al XVII şi XVIII, teză pentru licenţă, Bucuresci, 1895, p. 88-89.
