Drăgan, Ioan (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 2001-2002 (5-6. évfolyam, 1-2. szám)
Etnie şi confesiune
116 Ana Dumitran şcoală superioară, a încercat să copleşească numeric celelalte confesiuni prin atragerea românilor în sfera sa de influenţă. Desigur, toate aceste eforturi nu au avut decât rezultate parţiale, care nu au putut contribui la schimbarea fundamentală a sistemului confesional transilvănean. S-au obţinut însă succese remarcabile în domeniul aculturaţiei, în cel al disciplinării sociale, prin supervizarea strictă a comportamentului credincioşilor, obligaţi la o asumare responsabilă a valorilor creştine. Calitatea catehezei pe care a patronat-o este cel puţin comparabilă cu realizările din oricare alt stat european afectat de efortul evanghelizator promovat de cele două Reforme, cea protestantă şi cea catolică. Desigur, nu este un merit al Bisericii Reformate maghiare că Transilvania a rămas în esenţă un spaţiu multiconfesional în care toleranţa religioasă a fost totuşi o realitate. Statutul destul de precar al catolicismului şi cel al unitarianismului ar fi putut cauza şi aici fenomene similare cu cele care se petreceau în restul Europei. Este însă demn de toată admiraţia faptul că, într-o vreme în care tot mai mulţi erau cei obligaţi să ia drumul exilului pe motivul apartenenţei confesionale, în Transilvania, fie şi datorită raţiunii de stat sau slăbiciunii politice, coabitarea a cinci confesiuni a continuat să se desfăşoare între limitele normalului, atmosfera religioasă de aici fiind una dintre cele mai suportabile din epocă. Etapele presiunii calvine asupra ortodoxiei transilvănene în noul context, atragerea românilor la Reformă nu a mai fost privită doar ca un obiectiv determinat de obligaţia principilor de a se îngriji de mântuirea sufletelor supuşilor lor, deşi nici acest aspect nu a lipsit din fizionomia prozelitismului, ci şi ca o modalitate de sporire a puterii şi influenţei superintendent ei maghiare calvine, motiv pentru care noul cadru instituţional în care urma să se desfăşoare convertirea nu va mai avea rang episcopal, ca în secolul XVI8, ci va funcţiona mai degrabă ca un vicariat al episcopiei maghiare pentru populaţia românească. Desigur, nu a lipsit nici motivaţia politică, preluată iniţial din ideologia absolutismului9, completată în ultimele decenii ale secolului cu nevoia de apărare în faţa avansului Contrareformei căreia trupele austriece i-au deschis larg calea de acţiune în Ungaria, declanşând o puternică mişcare de refugiu înspre Transilvania a protestanţilor persecutaţi. Nu se poate preciza cu siguranţă data la care a fost reactualizată ideea convertirii românilor, deşi se poate presupune că nu s-a renunţat niciodată total la ea10, oricât de multe au fost vicisitudinile pe care a fost nevoită să le înfrunte 8 Este vorba de Episcopatul românesc reformat întemeiat de Dietă la 1566, în fruntea căruia a fost numit ca prim episcop-superintendent Gheorghe de Sângeorz. 9 Corespondenţa principelui Gabriel Bethlen cu patriarhul Chirii Lucaris este cât se poate de explicită în acest sens: “Admitem şi acea afîrmaţiune a Luminăţiei Voastre, că numai acele ţări sunt mai fericite, în cari există cât mai puţine deosebiri de credinţă şi că a năzui spre aceasta este legea şi raţiunea politică a Principilor domnitori [...].” I. Lupaş, Documente istorice transilvane, 1. Cluj. 1940, p. 179. 10 Mărturie în sensul că autorităţile au rămas sensibile la ideea receptării Reformei de către români este diploma privilegială datată 15 ianuarie 1608, emisă de principele Sigismund Rákóczi pentru a-1 recompensa pe “Reverendo vero Michael, condonator ecclesiae possessionis valachalis Vajdafalva
