Drăgan, Ioan (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 2001-2002 (5-6. évfolyam, 1-2. szám)
Etnie şi confesiune
Aspecte ale politicii confesionale a Principatului calvin faţă de români 117 Transilvania în anii de sfârşit ai secolului al XVl-lea şi de început ai secolului următor. Noua formulă de prozelitism trebuie să se fi conturat spre sfârşitul domniei lui Gabriel Bethlen, caracterizându-se iniţial mai degrabă prin responsabilitate faţă de “soarta preoţilor români”, care au “decăzut aşa de mult, încât nu sunt în stare nici să citească, cu atât mai puţin să înţeleagă şi să înveţe sfintele evanghelii, drept care este în adevăr de plâns, că bunele moravuri şi legea creştinească se strică din zi în zi tot mai mult”11. Dimensiunea agresivă a acţiunii de convertire a fost adăugată în toamna anului 1640, ea fiind rezultatul colaborării dintre intoleranţa doctrinară a superintendenţilor, pentru început a lui Geleji Katona István - aflat atunci la jumătatea drumului între distrugerea sabbatarianismului12 şi nuncupatae”, care “non ita pridem errori Graecorum sive schismaticorum renunciasset, ortodoxaeque religioni sponte et libere se addixisset”. Acest preot român convertit a fost scos de sub jurisdicţia episcopului Sava de Lipova şi i s-a permis să se bucure de aceeaşi onoare, prerogative şi libertăţi de care se bucurau preoţii reformaţi, în special cei maghiari de confesiune calvină, principele extrapolând acest privilegiu şi asupra celorlalţi preoţi români care abjuraseră schisma până atunci, precum şi asupra celor care o vor abjura în viitor (vezi Anexa XIV, nota 154). Afirmaţia că acest Mihail din Voivodeni - foarte probabil localitatea bihoreană cu acest nume şi nu cea din Ţara Făgăraşului, care nu intra sub jurisdicţia episcopului Sava din Lipova, menţionat în document, ci în cea a arhiereului rezident la Alba lulia - a trecut de bună voie la Calvinism, din oportunism sau din convingere, trebuie luată ad litteram, deoarece nu ne aflăm câtuşi de puţin într-o epocă a persecuţiilor religioase. Dimpotrivă, acelaşi episcop ortodox Sava de Lipova a primit în 1607 beneficii din partea principelui pentru contribuţia pe care şi-a adus-o la lupta antiotomană. Vezi actele de donaţie laN. Dobrescu, Fragmente privitoare la istoria bisericii române, Budapesta, 1905, p. 15-16, şi A. Veress, Documente privitoare la istoria Ardealului, Moldovei şi Ţării- Româneşti, VIII, Buc., 1935, p. 35-36; la 9 iunie 1609 Gabriel Báthori emitea un privilegiu adresat “universorum et singulorum pastorum Valachorum, ubivis passim in hoc regno nostro Transylvaniae et partibus regni Hungáriáé, ditioni nostrae subiectis in ecclesiis constitutorum, Graecorum dogma et professionem sequentibus”, prin care clerul ortodox în totalitate obţinea scutire de sarcinile publice, permiţându-i-se libera strămutare împreună cu familia şi toate bunurile, cu singura condiţie să fie anunţat şi arhiereul rezident la Alba lulia. Acest privilegiu, confirmat de hotărârea dietală din 25 iunie 1614, departe de a fi un simplu act pe care nobilii nu s-au grăbit să-l respecte, reprezintă fundamentul politicii de patronaj promovată de principii Transilvaniei la adresa clerului ortodox ardelean, materializată într-o adevărată serie de acte privilegiale, acordate pe parcursul întregului secol. Un alt aspect foarte important al actului din 9 iunie 1609 îl constituie faptul că nu a fost câtuşi de puţin condiţionat de vreo pretenţie prozelitistă din partea emitentului. Documentul a cunoscut numeroase ediţii, în limba latină şi în traducere românească, ultimele dintre ele fiind P. Bod, Brevis Valachorum Transylvaniam incolentium Historia, în addenda la Ana Dumitran - Gúdor B. — N. Dănilă, Relaţii interconfesionale romăno-maghiare in Transilvania (mijlocul secolului XVI - primele decenii ale secolului XVIII) / Román-magyar felekezetközi kapcsolatok Erdélyben (a XVI. század közepe - a XVIII, század első évtizedei között), Alba lulia, 2000, p. 342-343 (versiunea latină), şi S. Micu, Istoria românilor, ediţie princeps după manuscris de I. Chindriş, Buc., 1995,11, p. 214-215 (traducerea românească). 11 Conform corespondenţei cu patriarhul Chirii Lucaris. 1. Lupaş, op. cit., p. 177. 12 în baza Complanaţiilor de la Dej, care prevedeau confiscarea averii şi, în caz de insubordonare, chiar pedeapsa capitală pentru cei care nu îşi negau credinţa sabbatariană, fiind prin aceasta atacaţi direct şi unitarienii, ca cei mai apropiaţi de sabbatarieni, Biserica Reformată maghiară îmbogăţinduse în urma acestor persecuţii cu averi şi enoriaşi. Pentru detalii vezi Szilágyi S., Monumenta Comitialia Regni Transylvaniae / Erdélyi Országgyűlési Emlékek, X, Bp., 1884, p. 174-210; Bod P., Smirnai Szent Policárpus, [Aiud], [1766], p. 71-83; idem, Historia Hungarorum Ecclesiastica, II, Lugduni - Batavorum, 1890, p. 313-317; Pokoly J., Az Erdélyi Református Egyház története, II, Bp.. 1904, p. 134-146.
