Drăgan, Ioan (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 2000 (4. évfolyam, 1-2. szám)
Instituţii
6 Ana Dumitran, Antal Lukács intermediul atestării încă în acelaşi an 12355 a unui arhidiacon de Telegd, care avea sub jurisdicţia sa, conform mărturiei socotelilor de dijme din 1332-1337, parohiile de pe teritoriul viitoarelor scaune Mureş, Odorhei şi Ciuc6. Statutul juridic special al ţării secuilor, care excludea în principiu constituirea unor domenii nobiliare pe pământurile lor, dar şi neutilizarea scrisului în administraţie şi justiţie, ne privează de posibilitatea cunoaşterii directe a instituţiilor şi a modului de funcţionare a acestora în secolul al XllI-lea. Documentele din primele decenii ale secolului al XIV-lea însă reflectă deja o fragmentare teritorială care corespunde scaunelor atestate în mod explicit la începutul secolului următor: Telegd, Ciuc, Sepsi, Kézdi7 8. Mai mult decât atât, pomenitele socoteli de dijme papale înregistrează pe teritoriul secuilor de Telegd cele trei unităţi care se pot identifica cu scaunele Mureş, Odorhei şi Ciuc (de juxta Morisio, Erdeuhath, Chyfcf. Din aceeaşi perioadă datează şi menţionarea unor instituţii caracteristice organizării scăunale. Intr-un document din 1324, asupra căruia vom reveni, este atestată existenţa unui căpitan al oştirii secuilor din Ciuc (maior exercitus), participând la o judecată alături de cei 12 juraţi9, iar un altul emis în jurul anului 1329 consemnează o tranzacţie făcută de secuii de Telegd printr-un comes asistat de ceteri siculi viri providi et honesti10 11. Datele prezentate, chiar dacă nu sunt îndestulătoare şi foarte clare, pot certifica totuşi stadiul avansat al procesului de constituire a scaunelor secuieşti în prima jumătate a secolului al XIV-lea. De asemenea, indiciile privind coagularea acestor structuri teritoriale cuprind întreaga arie locuită de secui, dovedind astfel sincronia fenomenului pentru toate scaunele. Termenul de scaun (sedes) este folosit prima dată pentru secuii de Sepsi în trei documente emise de regele Ludovic I de Anjou în 9 mai 1366 şi adresate capitlului din Alba lulia în vederea restituirii moşiilor nobililor din Hăghig, care fuseseră luate de acei secui". După cum este cunoscut, această atestare nu va fi urmată de altele decât la sfârşitul secolului, cele aproape patru decenii de tăcere necesitând o explicaţie12. O analiză mai atentă a contextului în care au fost emise documentele relevă însă faptul că avem de-a face cu o excepţie, datorată uzanţelor cancelariei regale, şi nu cu o informaţie aptă să ofere date despre stadiul organizării scăunale. Trebuie observat înainte de toate că documentele respective au fost emise ca urmare a plângerii nobililor din Hăghig în faţa congregaţiei generale din Transilvania, ţinută la Turda în prezenţa trimişilor nobililor, saşilor şi secuilor. Nu este deci exclus ca termenul de sedes să fi fost utilizat de un notar obişnuit cu 5 Ibidem, p. 284-287. 6 DIR, C, veacul XIV, III, p. 132-134; 147; 163-164; 170-171 etc. 7 Ibidem, IV, p. 98-99. 8 Ibidem, III, p. 169-170 şi 197. 9 DIR, C, veacul XIV, voi. II, p. 126. Cf. Endes, op. cit., p. 46-47. înregistrarea doar a 11 nume se datorează foarte probabil unei scăpări a cancelariei. 10 Benkő, op. cit., p. 32. 11 Documenta Romániáé Historica, C, Transilvania, voi. XIII, Bucureşti, [1994], p. 60-65, nr. 43, 44, 45 (în continuare DRH, C). 12 Szádeczky, op. cit., p. 30-31; Endes, op. cit., p. 25.
