Drăgan, Ioan (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 2000 (4. évfolyam, 1-2. szám)
Instituţii
Privilegiile Scaunului Caşin 7 terminologia folosită de mai bine de şase decenii pentru scaunele săseşti. Presupunerea noastră este întărită şi de faptul că, în răspunsurile capitlului, termenul de sedes este înlocuit în mod consecvent cu acela de districtus13. Este uşor de observat că eliminarea atestării din 1366 ne obligă să urcăm până la cumpăna veacurilor X1V-XV pentru a reîntâlni termenul de scaun, subliniind încă o dată lipsa de relevanţă a acestor atestări în reconstituirea istoriei instituţiei respective. încheierea procesului de organizare a scaunelor secuieşti încă în prima jumătate a secolului al XIV-lea este susţinută şi de un argument indirect, dar nu mai puţin edificator: desprinderea scaunelor filiale. în ultimul deceniu al secolului al XIV-lea autoritatea voievodală şi cea regală consfinţeau dreptul scaunelor Micloşoara şi Caşin de a avea scaun propriu de judecată şi de a-şi alege căpitan şi jude scăunal14. La foarte scurtă vreme, mai exact în 1406, este atestat şi scaunul filial Gheorgheni, iar cercetările mai recente propun aceeaşi datare şi în cazul scaunului Cristur15. Separarea scaunelor filiale s-a produs în condiţiile unei rezistenţe puternice a scaunelor-mamă, ajungându-se chiar la reacţii violente, instrumentate în special de slujbaşii scăunali care nu voiau să piardă importantele venituri rezultate din amenzile judiciare. Este aproape de la sine înţeles că tendinţele separatiste ale noilor unităţi teritoriale s-au putut contura doar după o perioadă lungă de funcţionare a organizării scăunale, observaţie care ne obligă din nou să coborâm vechimea acesteia în prima jumătate a secolului al XIV-lea. Scaunul Caşin a fost cel mai mic dintre toate scaunele secuieşti, existenţa sa datorându-se poziţiei strategice deosebite, conferită de o aşezare geografică favorabilă16. Situat în mica depresiune închisă între munţii Repat, Turia şi Ciuc, scaunul era format, în evul mediu, din patru sate. Dintre acestea, trei s-au dezvoltat pe valea îngustă a Caşinului: Plăieşii de Jos/Kâszonfelfalu (mai târziu Kâszonaltiz, din care a roit şi Plăieşii de Sus/Kászonfeltíz), Imper/Kászonimpér şi Iacobeni/Kâszonjakabfalva, iar cel de-al patrulea, Caşinul Nou/Kászonújfalu, se află plasat mai spre vest, înainte de ieşirea spre depresiunea Ciucului. Spre nord, scaunul străjuia drumul care, urmând valea Uzului, trecea în Moldova pe la Sălătruc şi ajungea în valea Trotuşului. Spre sud, către scaunul Kézdi, comunicarea era asigurată de valea Caşinului, care se varsă în Râul Negru la Târgu-Secuiesc, iar spre vest, trecerea în scaunul Ciuc se putea face peste dealurile înalte din pasul Caşin (Nyerges-tető). Tratamentul preferenţial de care s-a bucurat scaunul din partea regilor Ungariei şi, mai târziu, a principilor Transilvaniei s-a datorat înainte de toate obligaţiilor asumate în supravegherea drumurilor şi a cărărilor de munte dinspre Moldova. Cum primele informaţii scrise despre comunităţile amintite apar abia în prima jumătate a secolului al XIV-lea, reconstituirea istoriei lor înainte de acest moment cade în sarcina arheologilor. Din nefericire însă, chiar dacă regiunea n-a 13 DRH, C,XIII, p. 128-131, nr. 65,67. 14 Szádeczky, op. cit., p. 30-31; Moldovan, Pál, op. cit., p. 59. 15 Ibidem; Benkő, op. cit., p. 32-33. 16 Benkő József, Transsilvania specialis. Erdély földje és népe, trad, şi note de Szabó György, Bukarest-Kolozsvár, [1999], II, p. 247-251; Orbán , op. cit., p. 51-53.
