Diaconescu, Marius (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 1999 (3. évfolyam, 1-2. szám)
Etnie şi confesiune
46 loan Aurel Pop sate, ceea ce însemna cam 2-2,5% din populaţia ţării; restul locuitorilor - spune Quirini - „sunt toţi de rit grec“16. In Livonia (ocupată de suedezi) trăiau în jurul anului 1700 circa 300.000 de oameni, dintre care jumătate erau estonieni, peste 40% letoni şi vreo 7% germani17. Despre Imperiul Habsburgic se crede că avea înainte de 1700, pe o suprafaţă de 430.000 de km2, circa 7,5 milioane de locuitori, dinte care 3,4 milioane trăiau în Boemia, 2,1 milioane în Austria şi 2 milioane în Ungaria18. Natural, toate aceste estimări demografice şi etno-confesionale făcute de istorici sunt relative şi trebuie privite cu rezerva cuvenită. Structura populaţiei s-a aflat mereu în evoluţie, în schimbare. Aceste date nu se găsesc în statistici de epocă, deoarece înainte de secolul al XVIII-lea nu s-au efectuat recensăminte modeme şi globale. Prin urmare, ne-am situat cu analiza noastră în perioada prestatistică. De unde se extrag atunci datele despre populaţie şi etnicitate pentru evul mediu şi prima parte a epocii modeme? Ele se găsesc cu multă dificultate în surse parţiale, multe dintre ele indirecte şi care trebuie comparate mereu şi coroborate. Astfel de surse, cu un caracter, este adevărat, special, sunt şi izvoarele cartografice. Oamenii medievali au făcut de la un timp hărţi — urmând exemplul anticilor - fie din raţiuni practice, de călătorie, de cucerire, mai ales pe mare (acele portulane), fie din motive spirituale, ştiinţifice, estetice (acele mappaemundî)\ uneori au îmbinat cele două modalităţi sau au creat hărţi locale, ale unor continente, regiuni, ţări, provincii, insule, oraşe19. începând cu perioada Renaşterii, activitatea cartografică ajunge la o deosebită consistenţă, prin sporirea caracterului ştiinţific al cercetărilor, stimulate de marile descoperiri geografice, de febra călătoriilor, de interesele politice20. în ciuda acestei evoluţii, mai toate hărţile de până în secolul al XVlll-lea nu reflectă aproape deloc etnicitatea. Găsim pe portulane toate detaliile ţărmurilor, cu numele celor mai mici aşezări existente; pe celelalte hărţi se află marcate râuri, 16 Chirii Karalewskij, Bernardino Quirini, episcop de Argeş (1591-1604), în „Revista catolică“, IV, 1915, p. 522. 17 O. Subtelny, op. cit., p. 35. 18 Ibidem, p. 85; vezi şi Jean Bérenger, Finances et absolutisme autrichien, Paris, 1975. 19 Vezi, pentru cadrul general al temei, J. Bagrow, History of Cartography, îngrijită de R.A. Skelton, London, 1964; J.B. Harley, D. Woodward (coord.), History of Cartography, voi. 1, Chicago, London, 1987; Jörg-Geerd Arentzen, Imago mundi cartographica. Studien zur Bildlichkeit mittelalterlicher Welt- und Öcumenekarten unter besonderer Berücksichtigung des Zusammenwirkens von Text und Bild, München, 1984; Charles Bricker, Ronald Vere Tooley, Gloria cartographiae: Geschichte der mittelalterlichen Kartographie, Berlin, 1971; G. Kish, La carte, image des civilisations, Paris, 1980; Monique Pelletier (coord.), Geographie du monde au Moyen Age et ä la Renaissance, Paris, 1989; G. Gerro, Carte nautiche dal Medioevo all’Etá Moderna, Genova, 1992; Marica Milanesi (coord.), L 'Europa déllé carte: dal XV al XIX secolo, autoritratti di un Continente, Milano, 1990; Luciano Lago, Imago Mundi et Italiae. La versioné del mondo e la scoperta dell'Italia nella cartografia antica (secoli X-XV), voi. I-1I, Trieste, 1992. 20 Jurgen Schulz, La cartografia tra scienza e arte. Carte e cartografi nel Rinascimento italiano, Ferrara, Modena, 1990, passim; David Buisseret (coord.), Monarchs, Ministers and Maps. The Emergence of Cartography as a Tool of Government in Early Modern Europe, Chicago, London, 1992, passim.
