Diaconescu, Marius (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 1999 (3. évfolyam, 1-2. szám)

Etnie şi confesiune

Etnicitate şi cartografie in Europa Central-Orientală

45

(icivitates) ale regatului aveau o componentă majoritar germană. în zona Croaţiei- Slavoniei-Dalmaţiei predominau slavii şi grupurile de romanici (dalmatini şi italieni).

în tot evul mediu s-a menţinut conştiinţa acestei extraordinare varietăţi etnice şi religioase. Antonio Bonfini notează că, spre anul 1380, după un vast efort de extindere a credinţei catolice, susţinut de regele Ludovic 1 (1342-1382), „după părerea tuturor..., mai mult de a treia parte a regatului era pătrunsă de obiceiul cel sfânt“10, adică de confesiunea romană. Chiar dacă remarca pare surprinzătoare, trebuie să admitem că grupurile de ortodocşi (români, sârbi, bulgari, slavi de răsărit, greci), islamici, evrei, eretici (bogomili sau patareni) şi alţii reprezentau o masă foarte numeroasă în Ungaria. în secolul al XVI-lea, Nicolaus Olahus notează că ţara era formată din 13 naţiuni (în sens de popoare, etnii) - unguri, germani, boemi, slavi, croaţi, saşi, secui, români, sârbi, cumani, iazigi, ruteni şi turci - „care toate se folosesc de limbi diferite“11. în urma destrămării regatului la 1541, mozaicul etnic devine şi mai accentuat. Se apreciază că, pe la 1720 (după reconstituirea Ungariei sub stăpânirea habsburgică), pe aceeaşi suprafaţă de aproape 300.000 km2, trăiau cam 4 milioane de locuitori, din care cel puţin jumătate - probabil mai mulţi - nu erau maghiari12.

Nici Ţările Cehe (Boemia, Moravia) nu erau omogene sub aspect etnic, mai ales datorită componentei germane deosebit de importante, atât la oraşe cât şi în largi regiuni rurale compacte. Este drept că în timpul revoluţiei husite - apreciate de Johan Huizinga drept „singura luptă tipic naţională în evul mediu“13 - germanii au fost expulzaţi sau au părăsit singuri Boemia, dar mulţi dintre ei au revenit curând14.

Principatele Române (Valachia şi Moldova) au cuprins şi ele în evul mediu grupuri alogene, în mare parte catolice, în special la oraşe: germani, armeni, greci, unguri, italieni, slavi, evrei etc. Proporţia lor era însă redusă. Georg Reicherstorffer scria pe la 1538 despre Moldova: „în această ţară locuiesc împreună, sub cârmuirea principelui, diferite secte şi religii şi neamuri, ca de pildă ruteni, poloni, sârbi, armeni, bulgari şi tătari şi, în fine, mulţi saşi din Transilvania, fără... să se certe între ei“15. în privinţa catolicilor din Moldova, episcopul Bernardino Quirini număra, la 1599, 10.774 de persoane (inclusiv cele foste protestante şi recuperate toate în urma Contrareformei), situate în 15 oraşe şi 16

0 Antonius Bonfinius, Rerum Ungaricarum decades quatitor cum dimidia, ediţie de J. Sambucus, Basel, 1568, p. 377.

11 Nicolaus Olahus, Hungária et Alita sive de originibus gentis regni Hungarae..., ediţie de F. Kollarius, Viena, 1763, p. 90.

12 O. Subtelny, op. cit., p. 29. Vezi şi József Kovacsics, The Population of Hungary in the Eighteenth Century, in „Third International Conference of Economic History“, Munich, 1965, p. 137-145; Kalman Benda, Hungary in Turmoil, 1580-1620, in „European Studies Review“, 8, 1978, p. 281 -304.

11 Johan Huizinga, Men and Ideas. Essays on History, the Middle Ages and Renaissance, New York, Evanston, London, 1970, p. 110; loan A. Pop, Geneza medievală..., p. 81-87.

14 Erik Fügedi, op. cit., p. 51.

15 Maria Hóiban, Călători străini despre Ţările Române, voi. I, Bucureşti. 1968. p. 196-197; loan A. Pop, Na(iunea română medievală. Solidarităţi etnice româneşti in secolele XIII-XVI. Bucureşti, 1998, p. 104.