Diaconescu, Marius (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 1999 (3. évfolyam, 1-2. szám)
Etnie şi confesiune
44 loan Aurel Pop marginalizaţi, discriminaţi4. Prin anul 1700, la o populaţie de 8 milioane de oameni şi un teritoriu de 727.000 de km2, s-a apreciat că polonezii reprezentau în acest stat cam 50% dintre locuitori5, dar se poate să fi fost chiar mai puţini. Ungaria a cunoscut o evoluţie similară din acest punct de vedere, atât înainte cât şi după destrămarea sa din secolul al XVI-lea (1526-1541). De la cei circa 150.000-200.000 de unguri descălecători (plus cel puţin tot atâţia locuitori premaghiari aflaţi în Pannonia în jurul anului 900)6, ţara a ajuns să aibă spre jumătatea secolului al XIV-lea între 1,5 şi 2 milioane7, atât prin creştere naturală cât şi prin înglobarea unor noi teritorii în regat. încă de la organizarea sa ca stat creştin (circa 1000), Ungaria a avut vocaţia multietnicităţii, fapt reflectat şi de mentalitatea politică obişnuită consemnată de cronicari şi exprimată sintetic de legendarul testament al regelui fondator, Ştefan I: Regnum unius Ungue fragile et imbecile est. în afara popoarelor (etniilor) mai vechi, găsite de unguri în zona în care s-au aşezat în 896, statul a mai cuprins între secolele X-XIV alte mase de oameni şi teritorii, fie prin cucerire, fie prin alianţe politice şi matrimoniale. în plus, s-au adăugat noi etnii, venite deopotrivă din est şi din vest, atât creştine cât şi de alte religii, ajunse, cele mai multe, prin colonizare organizată8. Astfel, îi găsim consemnaţi pe slavii de vest (cehi, slovaci, polonezi), bulgari, ruteni, sârbi, greci, români, germani, francezi, spanioli, italieni, croaţi etc., cu toţii creştini; neamurile orientale, în mare parte de credinţă islamică, sunt menţionate sub nume ca pecenegi, cumani, iazigi, başchiri, saraceni, evrei etc. O remarcă specială merită grupul de secui (Siculi), de origine turcică (probabil onogură sau cazaro-cabară), concentraţi în secolele XI-XIII (pe etape, pe măsura mutării frontierelor) în estul regatului şi care, deşi vorbitori de timpuriu ai unui dialect ungar, au păstrat sute de ani conştiinţa unei naţiuni (politico-etnice) distincte. Cei mai numeroşi colonişti occidentali au fost germanici (Theutonici, Saxones, Flandrenses), aşezaţi în toate oraşele Ungariei şi în două regiuni compacte, situate azi în Slovacia şi, respectiv, România9. Până la jumătatea secolului al XIV-lea, toate cele circa 150 de oraşe 4 Henryk Litwin, The Nations of the Polish-Lithuanian Commonwealth. Controversial Questions, in „Acta Poloniae Historica“, 77, 1998, p. 43-58. Autorul are tendinţa să prezinte idilic statutul naţiunilor şi etniilor din Polonia medievală, ca şi cum aproape toate ar fi avut drepturi egale şi nu s-ar fi înregistrat nici un fel de conflicte. 5 Orest Subtelny, Domination of Eastern Europe. Native Nobilities and Foreign Absolutism. 1500- 1715, Kingston, Montréal, 1986. p. 22. Vezi şi Hans Roos, Ständewesen und parlamentarische Verfassung in Polen (1505-1772), in „Ständische Vertreungen in Europa“, coord. Dietrich Gerhardt, Gottingen, 1970. Passim; Irena Gieystorowa, Research into the Demographie History of Poland, in „Acta Poloniae Historica“, 18, 1968, p. 5-17. 6 Ioan-Aurel Pop, Romanians and Hungarians from the 9th to the 14th Century. The Genesis of the Transylvanian Medieval State, Cluj-Napoca, 1996, p. 70-74. 7 Erik Fiigedi, The Demographic Landscape of East-Central Europe, in „East-Central Europe in Transition“, coord, de A. Maczak, H. Samsonowicz, P. Burke, Cambridge etc., 1985, p. 49; Norman Pounds, op. cit., p. 336. 8 Jenő Szűcs, The Peoples of Medieval Hungary, in „Etudes historiques hongroises“, coord, de F. Glatz, Budapest, 1990, passim; loan A. Pop, The Ethno-confessional Structure of Medieval Transylvania and Hungary, Cluj-Napoca, 1994, passim. 9 Jenő Szűcs, op. cit., passim; Thomas Nagler, Aşezarea saşilor în Transilvania, Bucureşti. 1992. passim.
