Diaconescu, Marius (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 1999 (3. évfolyam, 1-2. szám)
Etnie şi confesiune
38 Ana Dumitran, Bolond Gádor sunt recompensaţi, presupunem, pentru merite culturale: Pap de Supuru de Sus (Felső-Szopor), pe al cărui blazon se vede un preot ţinând o carte în mâini22, şi “Ioannes Muntyan de Füzes (Stupini - n.n.), pro educatione prolium miserae nationis valachicae”23, acesta din urmă părând a fi mai degrabă un laic, ceea ce, evident, nu-i umbreşte cu nimic meritele câştigate. într-o situaţie similară se află Sztoja de Ciugud (Csüged)24, pe al cărui scut este reprezentat un bărbat îmbrăcat în haine de culoare violetă, ţinând în mână o carte şi un ştergar. în aceiaşi ani loan Literat din Mândra (Mundra)25, interpret de limbă maghiară al principelui Gheorghe Ştefan al Moldovei, înnobilat probabil de Suzana Lorântffi la 24 aprilie 1654, primea confirmarea titlului de nobleţe de la Gheorghe Rákóczi II la 27 februarie 1656, ceea ce face cu atât mai ciudată lipsa gesturilor similare pentru sârguincioşii traducători ai cărţilor româneşti amintite. Desigur, nu este obligatoriu ca ele să fi lipsit, nu este exclus ca actele în cauză să fi dispărut datorită stingerii descendenţei, este încă posibilă descoperirea lor în fondurile documentare necercetate, sau poate stereotipia documentelor ne împiedicăm să-i recunoaştem între cei ale căror nume au fost pomenite deja, aici sau în alte studii de specialitate, astfel încât o concluzie în această problemă nu este recomandată în momentul de faţă. Am sperat să-I putem identifica pe unul dintre ei în persoana lui loan Zoba, la rândul său traducător, editor şi întemeietor de tipografie, dar lipsa oricărui indiciu în ceea ce priveşte vârsta sa precum şi înnobilarea târzie în raport cu anii în care au fost tipărite Noul Testament şi Psaltirea pot fi considerate probe decisive împotriva implicării sale în activitatea editorială de la mijlocul secolului XVII. La fel de hazardantă ar putea fi privită şi opinia că cel puţin unii dintre cei care au beneficiat de titlul de nobleţe au urmat cursurile academiei bethleniene sau pe cele ale colegiului bâthorian care a precedat-o26, calitatea pregătirii lor justificând astfel înnobilarea. Ne-am permis să facem această afirmaţie pornind de la presupunerea că în spatele numelui Dályai György, atribuit unuia din cei nouă dieci ai cancelariei princiare care funcţionau în martie 166427, s-ar putea afla, de fapt, Gheorghe din Daia cel înnobilat cu o lună mai înainte, funcţia sacerdotală îndeplinită în mediul românesc nefiind incompatibilă cu una laică, fie ea şi de scrib 22 loan Puşcariu. op. cit., voi. I. p. 91 (diplomă din 15 aprilie 1648). 23 Ibidem, voi. I, p. 83 (diplomă din 25 martie 1654). 24 Ibidem, voi. I, p. 52 (diplomă din 14 februarie 1649). 25 Ibidem, voi. II, p. 213 (diplome din 24 aprilie 1654 şi 27 februarie 1656). Vezi Susana Andea, Din relaţiile Transilvaniei cu Moldova şi Ţara Românească în sec. al XVH-lea, Cluj-Napoca, 1997, p. 52- 54 şi 96. 26 Fără a fi probată documentar dar devenind ea însăşi o probă documentară prin faptul că aparţine unuia dintre cei mai sârguincioşi şi serioşi istorici maghiari ai secolului XVIII, prezenţa românilor între studioşii celei mai importante şcoli din Transilvania a fost semnalată pentru prima dată de Bod Péter în lucrarea sa Brevis Valachorum Transylvaniam incolentium Historia. în fragmentul publicat de Timotei Cipariu în Archivu pentru filologia si istoria. Blaj, nr. XXXIII, 15 martie 1870, p. 655, găsim următoarea menţiune: "Gabriel vero Bethlen quanta sollicitudine salutem populorum sibi subjectorum promovere studuit, nemo, qui acta eius novit, ignorare potest. Non paucos in scholis erectionis indolis adolescentes Valachos curavit diligenter institui, quos tandem ad verbi divini ninistros illis daret.” Sándor, Monumenta Comitialia Regni Transylvaniae, voi. XIII, Budapest, 1888, p. 318. praedicationem i 7 Vezi Szilágyi
