Diaconescu, Marius (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 1999 (3. évfolyam, 1-2. szám)
Etnie şi confesiune
înnobilarea românilor şi semnificaţiile sale religioase 39 în cancelaria princiară, personajul în cauză rămânând până la sfârşit un protejat al autorităţilor. Un alt impuls pentru emiterea ipotezei înnobilării în urma absolvirii merituoase a cursurilor şcolii superioare albaiuliene ne-a fost dat de prezenţa într-o listă de inventar a unor documente aparţinând parohiei reformate din Alba lulia a consemnării despre o “Havasali Pal Uram Ratioja”, toate cele 45 de documente menţionate în lista respectivă referindu-se la problemele pe care le-a avut în a doua jumătate a secolului al XVll-lea academia bethleniană. Havasali Suciu Pal, cum semnează el însuşi, este una dintre cele mai importante personalităţi care au activat în preajma Mitropoliei româneşti a Bălgradului în cea de-a doua jumătate a secolului XVII, el fiind, conform informaţiilor oferite de Zaconicul Mitropoliei28, unul dintre membrii grupului de “titori şi juraţi” numiţi spre administrarea averilor acesteia, precum şi unul dintre miluitorii respectivei instituţii, după cam o atestă însemnările de pe cărţile pe care le-a donat centrului ecleziastic bălgrădean29. Din păcate fondul documentar menţionat nu mai conţine astăzi şi textul propriu-zis al documentului amintit, text care ar fi putut face cu adevărat lumină în chestiunea implicării sale în problemele academiei bethleniene, posibil şi în aceea a participării românilor la cursurile organizate în incinta acesteia. Toate consideraţiile care au putut fi formulate până acum referitor la motivaţiile înnobilării nu au pus în lumină vreo legătură mai strânsă sau mai evidentă cu politica prozelitistă reformată. Nici nu o exclud însă, în măsura în care ea a putut rămâne neconsemnată documentar sau în cazul în care convertirea - însoţită însă şi de alte merite - a beneficiarului titlului de nobleţe a fost un gest făcut din convingere, în urma unei reale crize spirituale, gest rămas însă şi el neconsemnat scriptic. Ceea ce ne spun sursele consultate se rezumă la înnobilarea văzută ca recompensă pentru jertfa pe câmpul de luptă şi pentru calităţile intelectuale probate de beneficiari. în condiţiile unui stat calvin cu tendinţe spre absolutism, cel puţin în anumite momente din existenţa sa, nu vedem de ce ar fi fost lăsată neconsemnată în diploma prin care era conferit sau recunoscut titlul nobiliar o condiţie atât de importantă a acordării sau păstrării sale cum era aceea a apartenenţei confesionale, la fel cum s-a întâmplat uneori în epoca anterioară, dominată de prozelitismul catolic promovat de regii apostolici ai Ungariei. Aceasta nu înseamnă că dorinţa manifestată de autorităţile statului transilvan de convertire a românilor la Reformă nu era sinceră. Ba da, doar că ea nu avea şi o conotaţie socială expresă. Existau destui maghiari calvini cu statut de iobagi sau ţărani liberi. Cu aceştia ar fi fost firesc să înceapă procesul de înnobilare, căci ei nu au ezitat la fel de mult ca românii în schimbarea confesiunii. Apoi, în ceea ce îi priveşte pe preoţi, de a căror convertire era legată speranţa răspândirii generale a Reformei 28 Informaţia se află în partea introductivă a Zaconicului, publicat de Timotei Cipariu în Acte şi fragmente latine româneşti, Blaj, 1855, p. 257. O reproducere a textului în cauză se mai poate consulta la Ana Dumitran, Câteva consideraţii pe marginea unui manuscris ardelean din secolul XVII: Zaconicul Mitropoliei Bălgradului, în Annales Universitatis Apulensis, voi. I, 1997, p. 51. 29 Vezi Florian Dudaş, Carte veche românească in Bihor. Sec. XVI-XVII [catalog], Oradea, 1977, p. 72-73 şi Idem, Memoria vechilor cărţi româneşti. însemnări de demult, Oradea, 1990, p. 41.
