Diaconescu, Marius (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 1999 (3. évfolyam, 1-2. szám)
Etnie şi confesiune
înnobilarea românilor şi semnificaţiile sale religioase 37 în mâna dreaptă un condei de scris şi, ca pentru a sublinia o dată în plus calităţile intelectuale de excepţie ale celui înnobilat, deasupra scutului a fost aşezată o coroană din care iese o mână şi o carte deschisă, în timp ce în textul diplomei beneficiarul titlului de nobleţe este desemnat ca “ductor cohortium contra Tartaros et Tureas”, şi de familia Ilea de Borgo19, pe al cărei scut albastru este reprezentat un preot cu scriptura în mână, dar textul diplomei afirmă că ea a fost acordată preotului Gavrilă Ilea şi celor şase fii ai săi pentru strălucitele fapte de arme depuse în slujba principelui şi ţării, fapte pe care sunt gata a le dovedi şi în viitor. Dintre cele 7 înnobilări consemnate la rubrica meritelor culturale exclusive cele mai celebre rămân actele din 6 februarie 166420 şi 20 mai 166421 destinate lui Gheorghe Pop din Daia şi loan Zoba din Vinţ. Despre nici unul dintre ei nu avem informaţii sigure anterioare acestor date, deşi de acum încolo vor juca un rol deosebit de important în istoria eclesiastică şi culturală a românilor ardeleni, remarcându-se atât în calitate de deţinători ai unor funcţii ecleziastice foarte importante, cât şi ca promotori şi susţinători ai activităţii editoriale desfăşurate în ultimele decenii ale secolului XVII. Diplomele lor de înnobilare, al căror conţinut este cunoscut în părţile esenţiale, nu depăşesc cu nimic graniţele stereotipii lor de cancelarie: principele Mihail Apafi le acordă celor doi rangul nobiliar în virtutea recomandării făcute de sfătuitorii săi şi a fidelităţii şi serviciilor deosebite de care au dat dovadă, fără ca acestea să fie menţionate explicit. Blazonul ne vine şi de această dată în ajutor. Cel al lui Gheorghe Pop are reprezentată pe un câmp albastru o mână scriind, iar cel al lui loan Zoba un vultur ţinând în cioc o cruce dublă şi scriind cu o pană într-o carte deschisă. Simboluri similare apar şi pe blazoanele celorlalţi beneficiari de titluri nobiliare consemnaţi la rubrica meritelor culturale. Niciunul însă nu ne este cunoscut din alte surse ca priceput mânuitor al condeiului şi nu avem nici o ştire nici despre eventualele lor simpatii calvine, pentru a-i putea aşeza alături de ei ca valoare. Ne putem întreba dacă nu se repetă şi în aceste cazuri situaţia întâlnită la cele două înnobilări discutate în paragraful anterior, şi anume ca motivul real al înnobilării să fie legat mai degrabă de o activitate militară decât de una intelectuală. Desigur, nu facem această afirmaţie pentru a sugera că între clericii români oamenii învăţaţi erau rarisimi. Rămâne însă un mister deocamdată faptul că intelectuali de valoarea traducătorilor Noului Testament şi Psaltirii tipărite la mijlocul secolului XVII nu par să fi fost recompensaţi cu această dovadă de recunoaştere a “credincioaselor slujbe” îndeplinite, în fapt, la solicitarea autorităţilor înseşi. Dimpotrivă, tocmai pentru acei ani numărul preoţilor înnobilaţi este extrem de redus, iar dintre aceştia doar doi 19 Ibidem, voi. I, p. 99 (diplomă din 19 februarie 1682). 20 Ibidem, voi. 1, p. 51 şi voi. II, p. 283. 21 Ibidem, voi. II. p. 303. Puşcariu intuieşte doar nobilitatea preotului român din Vinţu de Jos, tară să cunoască diploma de înnobilare, publicată abia în 1928 de loan Lupaş. în voi. 1 din seria Studii, conferinţe şi comunicări istorice, Bucureşti, p. 195-197. La data la care Puşcariu a solicitat conscrierea nobililor români familia Zoba din Vinţ nu mai avea moştenitori (vezi pentru descendenţa acesteia studiul semnat de Gabriela Mircea şi loan Mircea, Consemnări referitoare la o descendentă a lui loan Zoba din Vinţ: Brânduşa Zoba, în voi. Spiritualitate transilvană şi istorie europeană, editori lacob Mârza şi Ana Dumitran. Alba lulia, 1999, p. 445-448).
