Diaconescu, Marius (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 1999 (3. évfolyam, 1-2. szám)
Instituţii
Sistemul instituţional al scaunului secuiesc Mureş 111 cele administrativ-organizatorice. Deoarece pentru puterea centrală accentul faţă de secui s-a pus în primul rând pe latura militară, acest lucru s-a reflectat şi la ierarhizarea dregătoriilor. Prin diploma lui Sigismund Báthori din 31 decembrie 1601 s-a reglementat modalitatea alegerii căpitanilor şi juzilor regali. Diploma în cauză a redat scaunului dreptul de a-şi alege dregătorii, rezervând principelui dreptul de confirmare, adică menţinerea controlului asupra scaunului prin oameni loiali lui. Scaunul trebuia să aleagă 3-4 oameni dintre nobilii din sânul său în funcţia de căpitan, dintre care principele desemna şi confirma unul sau doi. La început, scaunul a avut într-adevăr doi căpitani, unul “suprem”, celălalt “vice”. După câţiva ani însă vicecăpitanul, ca demnitar scaunal permanent, a dispărut. Mai tîrziu va mai apare ocazional, dar pentru scurtă vreme. A dispărut în scurt timp şi practica alegerii mai multor candidaţi pentru această dregătorie şi s-a menţinut doar condiţia ca cel numit să fie nobil posesor în scaun. Condiţiile numirii căpitanului, la insistenţele trimişilor secui, au fost menţionate şi în textul condiţiilor puse principilor cu ocazia instalării lor pe tron, publicate ulterior în corpurile de legi: Aprobatele şi Compilatele30. Intre condiţiile puse lui Gheorghe Rákóczi al II-lea figurează următoarele: “să le dea căpitani, juzi regali, generali din sânul naţiunii lor, care locuiesc faptic în mijlocul lor, menţinându-se întru totul jurisdicţiunea şi demnitatea măriei sale. Iar alegerea concretă a juzilor regeşti să rămână într-adevăr în libertatea scaunului domniilor lor.”31. Căpitanul scaunului se ocupa cu problemele militare, dar şi cu cele de altă natură, în primul rând cu menţinerea ordinii publice. Dieta transilvană, în hotărârile sale din 1602 - 1607, a dispus ca, împreună cu judele regal, căpitanul să vegheze ca iobagii să-şi safisfacă obligaţiile faţă de stăpâni, să facă dreptate în neînţelegerile legate de moşii şi să aibă grijă de aprovizionarea cu alimente a celor ridicaţi la oaste. De asemenea, avea sarcina de a strânge impozitele ocazionale (în prima jumătate a secolului al XVII-lea secuii cu sarcini militare nu erau supuşi la sarcinile fiscale obişnuite), fiind răspunzător în acest sens faţă de comisarul principelui şi era obligat să participe la judecarea iobagilor fugiţi32. Activitatea celui de al doilea dregător al scaunului, al judelui suprem regal, s-a extins asupra treburilor judecătoreşti, dar şi asupra chestiunilor administrative. Din anul 1601 era ales în adunarea generală a scaunului dintre nobilii secui locuitori în scaun, fiind confirmat de principe. Dar şi aici s-a întâmplat ca la dorinţa principelui să fie instalat în această funcţie un nobil nesecui, cum a fost cazul lui Mátyás Huszár de Apaiina în anul 1635. Scaunul, fiind nevoit să-l accepte, cu ocazia instalării sale în funcţie, l-a obligat să se conformeze unor condiţii ridicate de ei: să ţină deseori scaun de judecată; animalele găsite în pripas să nu le trimită la reşedinţa sa din Apalina (de lângă Reghin, în comitatul Turda), ci în satul Ivăneşti din centrul scaunului; în lipsa 30 Aprobatae Constitutiones, în Corpus Juris Hungarici. 1540-1848. évi erdélyi törvények, Budapest, 1900, p. 29, 33, 35, 39. 31 Ibidem, p. 35. 32 MonComTrans, II, p. 43-44.
