Diaconescu, Marius (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 1998 (2. évfolyam, 2. szám)

Elite

începuturile familiei Hunedoreştilor 227 Alba Iulia, corectează apartenenţa geografică, dar, la fel de tainic, nu pomeneşte nimic despre vreun castel, târg sau oraş, 25-35 de sate ori mine şi păduri. Adevărul este că, în clipa în care primise donaţia Hunedoarei, capul familiei, Voicu, nu era decât un “oştean al curţii” (aule miles), titlu care îl situa la mijlocul ierarhiei sociale nobiliare, între nobilii de rând şi baronii regatului72. De pildă, altfel foarte anonimii Gheorghe, fiul lui loan Valahul din Dolha73, Stanciul, fiul lui Barb şi Drăgan, fiul lui Manciül, din Comiat, fuseseră şi ei aule regis milites, atestaţi ca atare la 142274. Nici unul dintre ei nu era stăpân peste un domeniu mai mare de 3-5 sate. Asupra funcţionării cetăţii de la Hunedoara în momentul daniei făcute familiei lui Voicu s-au exprimat rezerve repetate. Este momentul să le subsumăm. Documentul care conţine atestarea castelanului Ubul de “Hunyad”75 a fost, foarte de curând, asociat cu o atestare privitoare la cetatea Bologa (jud.Cluj)76, cetate care, în limba maghiară, se numea şi ea la fel ca şi cea din comitatul sudic al Transilvaniei. S-au ridicat apoi semne de întrebare asupra sferei de competenţă a castelanilor de la Deva, care, în anii 1362-1363, se ocupau de cnezii de la Zlaşti, localitate aflată în vecinătatea Hunedoarei77. în mod normal, dacă cetatea ar fi funcţionat, castelanii ei ar fi fost cei mai competenţi în acel loc. în anul 1398, o scrisoare regală se adresează “castelanilor din Haţeg şi Hunedoara”, formulă care se putea interpreta ca fiind potrivită castelanilor din unităţile administrative respective, nu neapărat din localităţile omonime78. Anul 1415, ca an de atestare a cetăţii citat de către Dezső Csánki79, a fost corectat în 151580. Deci, pare confirmat destul de evident că cetatea nu era în funcţiune şi nu a constituit obiect funcţional şi real de donaţie. Cu privire la originea confuziilor privitoare la extensiunea iniţială a domeniului, ea trebuie căutată în transferul unor date târzii, din a doua jumătate a secolului al XV-lea şi din secolele următoare, în perioada care ne interesează. Nici un document nu trădează consistenţa reală a domeniului Hunedoarei, nici măcar în timpul apogeului politic al lui loan. Mai mult decât atât, suntem convinşi că personajul nostru a profitat în mod deliberat de lipsa de precizie care domnea în evidenţele fiscului, relativ la apartenenţele domeniilor cetăţilor de la Haţeg şi Deva. în legătură cu cea dintâi, ştim că a fost practic părăsită după anul 1420, iar atunci 72 E. Mályusz, Zsigmond király (vezi nota 71), p.126. 731. Mihályi, Diplome maramureşene din secolulXIV-XV, Sighet, 1900, p. 225. 74 Fr. Pesty, A szörényvármegye hajdani oláh kerületek, Budapest, 1876, p. 57-58. 75 A római szent birodalomi gróf széki Teleki család oklevéltára, I, Budapest, 1895, p. 133. 76 P. Engel, Magyarország világi archontológiája 1301-1457,1, Budapest, 1996, p. 408. 77 O. Velescu, Castelul de la Hunedoara, Bucureşti, 1961, p. 57. Fără argumente, R. Heitel, unul dintre cei care au efectuat cercetări arheologice la castel, afirmă şi el că datează doar din secolul al XlV-lea (ín legătură cu unele probleme ale arheologiei cetăţilor de piatră, medievale, din Transilvania, în BMI, XXXIX, nr. 2, 1970, p. 26. 78 Urkundenbuch, 111, p. 229, nr. 1424, comentat de noi şi în Castelani din comitatul Hunedoara (vezi nota 71), p. 16-17. 79 D. Csanki, Magyarország történeti földrajza a Hunyadiak korában, V, Budapest, p. 46. 80 Dl. 29.950, cf. P. Engel, Király hatalom és arisztokrácia a Zsigmond-korban (1387-1437), Budapest, 1977, p. 118.

Next

/
Thumbnails
Contents