Diaconescu, Marius (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 1998 (2. évfolyam, 2. szám)
Elite
226 Adrian A. Rusu 40 de sate”66. Sarabanda cifrelor ameţitoare se încheie cu Ioachim Lazăr, care scrie că la începutul secolului al XV-lea, domeniul Hunedoarei număra şase târguri şi 123 de sate. Mai departe, la distanţă de câteva rânduri, donaţia din 1409, este apreciată ca incluzând cetatea, târgul, “vreo 35 de sate”, vămi, mine de aur, argint şi fier67. în termeni medievali, aceasta ar fi însemnat ca Hunedoreştii să fi devenit, dintr-o dată, unii din cei mai bogaţi nobili ai Transilvaniei şi Ungariei, care beneficiau, iarăşi, cu totul excepţional, de bunuri regale, considerate monopoluri, aşa cum ar fi minele de aur şi argint. De la această interpretare, se puteau alimenta, în cel mai înalt grad, toate suspiciunile privind originea regală bastardă a lui loan de Hunedoara. Pentru comparaţie, spre a judeca categoria de mărime cu care s-a operat, este suficient să dăm câteva exemple contemporane. Conventui din Cluj- Mănăştur, respectiv una dintre cele mai importante instituţii ecleziastice ale Transilvaniei medievale, a stăpânit aproximativ 16-17 sate68. Cât priveşte pe magnaţii nobilimii locale, averile lor abia dacă ating cifre comparabile către începutul secolului al XVI-lea69. Să privim însă, aşa cum ar fi trebuit să o facă şi antecesorii noştri, litera documentului iniţial de danie. Acolo se scrie că este vorba despre o moşie (possessio) regală, care se numea “Cetatea Hunedoara” (Hunyadvár) şi care, surpriză, în cunoştinţa cancelariei regale, se afla în comitatul Alba70! Termenul de possessio, suficient de vag, nu îngăduie totuşi substituirea sa cu un teritoriu de 25- 35 de sate. Asemenea interpretări ar fi fost posibile, eventual, pentru primele secole ale evului mediu transilvan, dar în nici un caz pentru secolul al XV-lea. Nu este vorba nici despre vreun oraş sau târg, ci doar despre o moşie care îşi trăgea numirea de la o veche cetate regală. Mi-am exprimat, cu alt prilej suspiciunea în legătură cu funcţionarea acestei cetăţi în clipa în care ea a ajuns pe mâna fraţilor şi fiilor lui Voicu71. Argumentam atunci că numele maghiar al localităţii Hunedoara (= Hunyadvár), nu echivala cu cetatea însăşi, pentru care s-ar fi cuvenit o repetiţie de termen specific (vár = cetate, 1. magh.), prezent în toponim doar ca sufix, aşa cum se păstra el şi în numele real al Clujului medieval (Koloszvâr). Apoi, o moşie importantă, cu o cetate regală în funcţie, nu avea cum să nu fie numită ca atare şi să nu fie localizată corect în spaţiul unei unităţi administrative. Or, se întâmplă ca tocmai acea, zicem noi, ruină de cetate, care nu mai avea nici un fel de importanţă politică, era plasată în hotarele unui comitat învecinat şi nu în acela în care se afla în mod real. Abia introducerea în stăpânire, săvârşită de slujbaşii capitlului din 66 G. Barta, op. cit. (vezi nota 46), p. 167. 67 I. Lazăr, Castelul şi domeniul Hunedoarei în epoca lui Matia Corvinul (1458-1490), în Sargetia, XXI-XXIV, 1988-1991, p. 133. 68 Zs. Jakó, A kolozsmonostori konvent jegyzőkönyvei (1289-1556), I, Budapest, 1990, p. 102. 69 E. Mályusz, Az erdélyi magyar társadalom a középkorban, Budapest, 1988, p. 50-52. 70 Dl. 9.599, reprodus de L. Elekes, A hunyadi-kérdés, ín vol. Máthyás király émlékkönyv, Budapest, f.a., p. 21. 71 A. A.Rusu, Castelani din comitatul Hunedoara în secolul al XV-lea (în continuare: Castelani din comitatul Hunedoara), în Studia Universitatis “Babeş-Bolyai”. Historia, XXVI, fasc. 1, 1981, p. 16- 17. Aceeaşi opinie la E. Mályusz, Zsigmond király uralma Magyarországon (în continuare: Zsigmond király), Budapest, 1984, p. 126.
