Diaconescu, Marius (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 1998 (2. évfolyam, 2. szám)
Elite
începuturile familiei Hunedoreştilor 221 Oricum ar sta lucrurile, literatura istorică maghiară a ultimelor decenii a îmbrăţişat, se pare unanim, ideea originii extransilvane a lui loan de Hunedoara, menţionată la loan Thuróczy46. Având în vedere cele precizate în cronicile familiei Cilii sau a lui Dlugosz, chiar şi această origine ar trebui socotită ca fiind una modestă, nu în legătură cu familia domnitoare. * Rudele de sânge ale lui loan de Hunedoara au fost şi ele mereu căutate. Din seria alianţelor matrimoniale s-au desenat cele mai complete ori mai credibile genealogii. Terenul incertitudinilor a fost stimulat şi aici prin lecturi şi interpretări eronate. Cea mai spectaculoasă carieră a avut-o presupusa înrudire cu cnezii de la Cinciş47, la care ne-am referit deja, pe scurt, ceva mai sus. Primul document emis de loan de Hunedoara pe seama lor a aşteptat până la elaborare însă cinci ani, după ce presupusa lor rudă a ocupat funcţii publice de mare răspundere. Dar la 1447, cincişenii erau scoşi din rândurile cnezilor împreună cu alţi semeni de-ai lor. în plus, primele acte donaţionale ale celor din Cinciş au fost mereu umbrite de bănuiala de falsuri48. Expresia frater noster condivisionalis, aplicată persoanei lui Voicu de Cinciş, are doar conotaţii sociale, fiind la fel de depărtată de rudenia de sânge ca şi expresia fratri nostro, utilizată în sens de apelativ de amiciţie, pentru loan Cîndreş de Rîu de Mori49. Ceea ce este surprinzător, aşa cum am menţionat ceva mai sus, pentru cazul cincişenilor, ar fi similitudinea de nume masculine care apar la ei în aceeaşi succesiune, la fel ca la Hunedoreşti (Şerbu, Voicu, Ladislau), din care primele două sunt de circulaţie relativ restrânsă, şi, în al doilea rând, elementele heraldice comune. Ne grăbim însă să notăm că blazonul cincişenilor apare târziu în informaţiile verificabile (sec. XVII), ceea ce dă dreptul să-l bănuim ca fiind şi o imitaţie posterioară primei jumătăţi a secolului al XV-lea, preluată nu neapărat de la Hunedoreşti, ci de la heraldica comitatului Hunedoara, cea care a preluat şi ea vechea stemă de familie. Pe acest teren s-ar mai putea specula destul, fără ca soluţia să devină definitivă în lipsa unor probe suplimentare. Gaspar Heltai este singurul autor al referinţei potrivit căreia mama lui loan a fost Elisabeta “Morzsinai”50. Variantele româneşti de traducere au ales între localitatea Marginea, aflată în Banat, imediat după Porţile de Fier ale Transilvaniei, şi numele de familie Muşina, Mînjina, acesta din urmă asociat cu feudalii români din Densuş. Dar se dovedeşte că singurele repere sigure de înrudire ale 46 Zsuzsa Teke, op.cit. (vezi nota 44), p. 82-83; G. Barta, Nándorfehérvár. 1456, Budapest, 1985, p. 166; E. Kovács P., op. cit. (vezi nota 42), p. 29; idem, Matthias Corvinus, Budapest, 1990, p. 8-9. 47 Ultima referinţă, pe care o cunoaştem, aparţine seriei lungi de articole fără contribuţie ştiinţifică, a căror apariţie în volume tutelate de instituţii muzeale, nu face decât să perpetueze deruta şi să mărească poluarea istoriografică. Vezi Corviniana. Acta Musei Corvinensis, I, Hunedoara, 1995, p. 61. 48 A. A. Rusu, Miscellanea hatzegiana. Informaţii şi reinterpretări privitoare la istoria Ţării Haţegului în evul mediu (II), în ActaMN, XXIV-XXV, 1987-1988, p. 261-262. 49 Ibidem. 50 G. Heltai, Krónika az magyarok dolgairól, Ed. M. Kulcsár, Budapest, 1981, p. 199. I. A. Pop, Naţiunea română medievală, p. 69, crede ferm în această filiaţie maternă. Datorită informaţiei târzii, şi foarte incerte, în care se face menţiunea despre originea maternă, ni se pare mult prea mult să mai pronunţăm şi certitudini legate de religia catolică a mamei.
