Diaconescu, Marius (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 1998 (2. évfolyam, 2. szám)
Elite
222 Adrian A. Rusu Hunedoreştilor se îndreaptă către Densuş, cu rezerva că, aşa cum vom vedea imediat, ele nu au nimic cert şi comun cu Voicu, ci cu Ladislau (Radu), unchiul lui loan. Ipotetic, ni se pare deci mai verosimilă o dublă căsătorie încheiată de fraţii Hunedoreşti cu Densuşenii. Ar fi de-a dreptul suspect faptul că eventualele rude din Marginea bănăţeană, ale lui loan de Hunedoara, nu vor apare niciodată în informaţia istorică a timpurilor, fapt care, scriem noi, pare să elimine relaţia de rudenie cu grupul de mici nobili din Banatul de nord-est. Nedrept de puţină atenţie a suscitat actul din 1429, prin care era pusă în lumină succesiunea şi moştenirea unor bunuri de la Grădişte (Sarmizegetusa)51. Documentul arată că la mijlocul lui noiembrie se prezentaseră în faţa lui Lorand Lepeş, vicevoievodul Transilvaniei, Elena, soţia lui Moga de Hălmagiu, Anca, văduva răposatului Ladislau dicti Vayk de Hunedoara, apoi Blasiu şi Maria, copiii lui Gheorghe de Brănişca, şi Ladislau, loan şi Ana, copiii răposatului Andrei de Brănişca, pentru a fi puşi în stăpânirea unor părţi din posesiunile Grădişte (Varhel, Sarmizegetusa), Brădet şi Hobiţa-Grădiştei. La încercarea de introducere în stăpânire, operată de către capitlul din Alba Iulia, s-au împotrivit Nenciul Roman de Clopotiva şi văduva Muşana (Muşata) de Densuş. Asociaţia de persoane nu avea nici o logică dacă nu admitem dintru început că se baza pe legătura de sânge. Era, după toate probabilităţile, un grup de femei care reclamau confirmarea unei moşteniri în virtutea dreptului obişnuielnic românesc din Haţeg, drept altfel nerecunoscut de către justiţia oficială. Presupunem deci că Elena şi Anca fuseseră surori cu o altă femeie nenumită, probabil decedată, din care se trăgeau Gheorghe şi Andrei de Brănişca, iar împreună fuseseră fiicele unui înzestrat din familia rămuroasă a celor din Grădişte52. Anume indicii stabilesc şi momentul din viaţa personajelor în care survenea problema redistribuirii stăpânirilor. Se observă fără greutate că femeile implicate direct erau în deplină maturitate, dacă nu chiar la o vârstă înaintată, una era deja văduvă, alta decedase, împreună cu soţul, lăsând doi copii, din care unul mort la rândul lui, şi nepoţi. O oarecare lumină în aflarea originii personajelor implicate şi aşezarea lor în poziţii genealogice mai precise, aduce identificarea Muşanei (Muşatei). Şi împotrivirea ei avusese un temei legal, care nu putea proveni decât tot dintr-o relaţie de rudenie cu vechiul stăpân mort fără urmaşi masculini. Absenţa ei în faţa vicevoievodului, la 1429, o exclude din starea de rudenie de gradul întâi, cu Anca şi Elena. întâmplarea face ca să ne fi fost transmis, într-un document de la 1417, menţionarea unei Muşate de Grădişte, fiică a lui Litovoi, şi soţie a lui Grigore, fiul lui Costea de Grădişte, căreia fratele ei Dan, îi lăsa o treime din pământurile aflate în Grădişte şi Breazova53. Am presupus că cedarea de către Dan, “din dragoste frăţească” a unei părţi din pământurile sale, ar fi putut însemna inclusiv încercarea 51 Discuţia largă asupra sa am efectuat-o în A. A. Rusu, Un proces de moştenire din anul 1429 pentru stăpîniri la Grădişte (Sarmizegetusa) şi implicaţiile lui în Hunedoara şi Zarand, în Ziridava, XVIII, 1993, p. 91-99. 52 Relaţia de rudenie este admisă şi de către L. Elekes, Hunyadi, p. 79. 53 A. A. Rusu, I. A. Pop, I. Drăgan, Izvoare privind evul mediu românesc. Ţara Haţegului în secolul alXV-lea, I, (1402-1473) (în continuare: Izvoare), Cluj-Napoca, 1989, p. 69-70.
