Diaconescu, Marius (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 1998 (2. évfolyam, 2. szám)
Elite
218 Adrian A. Rusu vârful piramidei sociale, cu altă origine etnică decât cea maghiară; iar, în acele vremuri, istoria Ungariei cunoaşte nu numai cazuri de croaţi sau slovaci, dar şi de poloni ori italieni “asimilaţi” (= integraţi) tacit şi iară scandaluri politice. Aceste personaje pot fi, şi chiar sunt, mereu revendicate, de mai multe culturi ori istorii. Dacă vom lăsa de-o parte "purismul" naţional, atunci vom putea vorbi mai lesne despre loan Vodă cel Cumplit (= cel Viteaz), şi ca despre un armean, despre Mihai Viteazul, ca despre un grec, despre Nicolae Olahus ca despre un personaj-cetăţean al Europei Renaşterii etc. etc. * O altă problemă: religia familiei şi a personajului nostru. Nici aici nu au lipsit glasuri care au revendicat ortodoxia cel puţin a lui Voicu, tatăl lui loan. Din păcate, lucrul a fost făcut fără argumentare38. Mult mai simplu a fost privită dualitatea onomastică care l-a însoţit pe unchiul Ladislau “alio nomine” Radul. S-a scris că ar fi fost vorba despre o rebotezare rezultată ca urmare a schimbării religiei respectivului39. Şi peste acest lucru s-a trecut mult prea uşor. Dacă, într-adevăr ar fi fost astfel, atunci de ce numai Radul trebuia să se reboteze? Nici numele de Voicu ori Şerbu nu se afla în panteonul catolic, dar, cu toate acestea, ele nu au fost schimbate. Pe de altă parte, niciodată valoarea botezului ortodocşilor nu a fost contestată, decât, cel mult, de către teologii catolici cei mai radicali. Că acesta din urmă este adevărul, o demonstrează faptul că nu întâlnim nici pe departe un şir aglomerat de atestări de români ortodocşi despre care să ştim sigur că au ajuns catolici, iar drept urmare a acestui fapt, ca să facă vizibilă schimbarea religiei, şi-ar fi schimbat numele, prin botez ori nu. Credem că soluţia este mult mai simplă: este vorba, pur şi simplu, de o echivalare de nume simţită fie de către cei care au redactat actul latin, fie solicitată de către beneficiarii săi40. Radul, onomasticon rar şi - de astă dată - cu adevărat intraductibil în latină ori maghiară, ajunge să fie “citit” Ladu! ori, în variantă cultă, Ladislau. Apariţia personajului cu cele două variante onomastice, în conjuncturi juridice anterioare, pare să fi creat necesitatea de a stabili echivalenţa personajelor, pentru a nu provoca contestarea drepturilor sale la moşia dăruită familiei din care facea parte. De când anume datează catolicismul familiei Hunedoreştilor este imposibil uc staunit. Este posibil ca el să fie de dată relativ recentă, respectiv din vremea lui Voicu de Hunedoara. Numele său ar fi fost probabil altul dacă ar fi fost botezat catolic. Ştim astăzi că trecerea la noua religie nu a fost nici unică între elitele româneşti medievale din Ungaria şi nu s-a conexat automat schimbării etniej. * Ceea ce va rămâne încă foarte neclar este originea geografică exactă a familiei lui Voicu. Pentru ca lucrurile să fi fost fără nici un fel de echivoc de 38 V. Motogna, Banatul Românesc în prima jumătate a veacului al XV-lea, în Revista Institutului Social Banat-Crişana, XIII, mai-august, 1944, p. 478. 39 Ultima oară, socotindu-l tipic pentru o serie întreagă de astfel de fenomene onomastice, acoperitoare de dualităţi ortodoxe-catolice şi, implicit, româneşti-maghiare, la I. A. Pop, Naţiunea română medievală, p. 69. 4,1 C. Mureşanu se apropia c mult de aceeaşi interpretare, atunci când scria că numele fusese 'maghiarizat” : lancu de H edoara, p. 45.
