Diaconescu, Marius (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 1998 (2. évfolyam, 2. szám)
Elite
Elite Adrian Andrei Rusu Date fiind implicaţiile majore, pe care cel puţin doi din membrii familiei Hunedoreştilor au avut-o în istoria medievală a Europei Centrale şi sud-estice, interesele pentru studierea apariţiei şi ascensiunii lor s-au arătat constante, de la cronistica contemporană lor, până aproape de zilele noastre. Cea dintâi problemă pe care ne propunem să o reabordăm - căci noutăţi absolute ar fi extrem de greu de scos la lumină în urma sutelor de pagini care ne preced - ar fi aceea a numelui celui dintâi mare Hunedorean. Ceea ce astăzi reprezintă un loc istoriografie comun, în care ne-am complăcut noi înşine destulă vreme, este rezultatul unei surprinzătoare conjuncturi, pe care, fără să o înţelegem în toate detaliile, datorită absenţei ori lipsei noastre de acces la unele date aparţinătoare strict de istoria contemporană, ne străduim să o punem totuşi în lumină. Aşa precum toţi cei care s-au aplecat asupra primei jumătăţi a secolului al XV-lea o ştiu, nici un document latin nu-i grafiază eroului nostru numele altfel decât prin onomasticonul loan de Hunedoara. De aici problema ar fi trebuit să fie foarte simplă: acesta fiind numele din epocă, folosit chiar de către deţinător, nu mai era nevoie de vreo corecţie, dublare ori răstălmăcire. Nici un personaj istoric nu s-a denumit în istoriografie altfel decât cu numele consemnat de către izvoarele contemporane. întâmplarea face ca unul dintre magnaţii Ungariei, de numele căruia se leagă, probabil, ultima etapă anonimă a carierei lui loan de Hunedoara, să fie un raguzan de origine. Numele său este destul de oscilant redat de către izvoarele directe, i se spune loan, dar şi Jovan/Zovan de Thallovacz şi, într-unul dintre documentele care privesc Transilvania, se autointitula şi Jankó'. Acest caz nu presupune, din partea istoricilor, decât un consens, pentru alegerea celui mai des folosit nume dintre cele utilizate de către personajul însuşi ori de către contemporanii săi. Nu este acelaşi lucru în ceea ce îl priveşte pe loan de Hunedoara. Dacă urmărim cu atenţie nota a 2-a a lui Ştefan Pascu, apărută în studiul său din anul 195 72, constatăm cu mare uşurinţă că apelativul de Iancu, s-a generalizat în cronistica maghiară a secolului al XVI-lea, probabil, sub influenţă sârbească. Temeiul din urmă îşi găsea un sprijinitor în Camil Mureşanu, care în cunoscuta sa monografie, revizuită în anul 1968, în singura sa referinţă făcută asupra numelui, explica, prin timiditatea unei note de subsol, mult mai proporţionată decât aceea de care fusese vorba ceva mai-nainte, că nume de Jankó, Jangos, a fost utilizat mai mult de sârbi şi greci3, iar de la aceşti, de către turci. începuturile familiei Hunedoreştilor 1 Zimmermann-Wemer, Urkundenbuch zur Geschichte der Deutschen in Siebenbürgen, V, 1975, p. 25, nr. 2335. Pentru variantele sale onomastice vezi P. Engel, Magyarország világi archontológiája 1301-1457,11, Budapest, 1996, p. 236. 2 Şt. Pascu, Rolul cnezUor din Transilvania în lupta antiotomană a lui Iancu de Hunedoara, în Studii şi cercetări de istorie, Cluj, VIII, nr. 1-4, 1957, p. 27-28. 3 C. Mureşanu, Iancu de Hunedoara, Ed. a Il-a, Bucureşti, 1968, p. 41, nota 2. Idee susţinută şi de către bizantinologul maghiar Gy. Morávcsik, A Szibinyáni Jank-Mondához, în Ethnographia, Budapest, 18 (33), 1922 (1923), p. 97. Mediaeval ia Transiivanica, tom II, 1998, nr. 2.
