Diaconescu, Marius (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 1998 (2. évfolyam, 1. szám)
Societate
94 Cosmin C. Rusu sfeşnicele, cât şi candelabrele, rar apărând în text alte elemente care să precizeze în mod explicit tipul de dispozitiv la care se face referire. Mărturiile documentare pe care le cunoaştem aparţin în totalitate secolului al XV-lea şi în special celui de-al XVI-lea. Astfel, într-un inventar din 1427 al bunurilor Conventului din Cluj-Mănăştur sunt pomenite şi două “candelabra” de fier de mărimea unui stat de om101. în acest caz este vorba evident de sfeşnice liturgice, aşezate de obicei în faţa altarului. La fel, pe o listă sumară a inventarului cetăţii Bran din secolul al XVI-lea apare menţionat şi un sfeşnic de aramă102. Un alt inventar, din 1521, al castelului episcopal din Alba Iulia, aminteşte printre piesele înregistrate un lămpaş de sticlă, un candelabra de fildeş, opt candelabre de aramă şi diverse lumânări103. Informaţia este foarte preţioasă demonstrând varietatea dispozitivelor de iluminat utilizate în anturajul Episcopiei catolice a Transilvaniei. Trebuie de asemenea specificat în context că, ceea ce documentul denumeşte “candelabre”, pare mai verosimil să fi reprezentat doar sfeşnice. în inventarele domeniului Satu Mare din anii 1569-1570, în casa Provizoratului sunt amintite două sfeşnice de cositor, iar într-un alt loc se vorbeşte de trei candelabre achiziţionate pentru berărie104. într-un inventar al cetăţii Oradea de la 1600, în casa fostului provizor Martinus Literatus Keöveöskuty este pomenit un candelabra (a se citi sfeşnic) de aramă105. Inventarul bunurilor lui Petru Literatus, locuitor al domeniului Băii Mari, menţionează la 1553 şi trei candelabre (probabil sfeşnice) de cupru106. Pe domeniul cetăţii Şimleu, în “casa exterioară, colorată” (probabil o cameră zugrăvită), la 1594, se găseau un sfeşnic de fier şi unul de aramă107. Aceste date certifică folosirea sfeşnicelor metalice, cel puţin din secolul al XVI-lea, pe o scară largă, de către categoriile de mijloc ale societăţii transilvane. Aceleaşi sfeşnice ardelene ajung şi în cele două ţări româneşti de dincolo de munţi, fie prin achiziţii ale negustorilor moldoveni sau munteni direct din oraşele transilvane (ex. Braşov108), fie prin comenzi adresate de către domnii sau boierii români meşterilor ardeleni. Neagoe Basarab comandă astfel, la Braşov, un sfeşnic care trebuia să-i fie făcut “de mai înainte” de către un meşter local109, iar Dragoş vornicul, dregător moldovean din secolul al XVI-lea, comandă la Bistriţa, alături de alte ustensile şi mai multe sfeşnice110. Produsele ardelene ajung peste Carpaţi şi sub formă de daruri ale orăşenilor din Transilvania. La 1545, braşovenii îi oferă lui 101A Kolozsmonostori Konvent.. , p. 194. 102 T. N. Haşdeu, J. Noaghia, Domeniul cetăţii Bran în secolele XIV-XVI, în Cumidava, 4, 1970, p. IA. 103 D. Prodan, Iobăgia în Transilvania... . II, p. 54. 104 Ibidem, p. 375, 384-385. 105 Ibidem, p. 821. 106 Ibidem, p.234. 107 Ibidem, p. 608. 108 R. Manolescu, Comerţul Ţării Româneşti şi Moldovei... , p. 148-149. 109 Şt. Meteş, op. cit., p. 117. 110 M. Dan, S. Goldenberg, Bistriţa în secolul al XVI-lea şi relaţiile ei comerciale cu Moldova, în Studia Universitatis “Babeş-Bolyai". Series História, fase. 2, 1964, p. 65.
