Diaconescu, Marius (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 1998 (2. évfolyam, 1. szám)
Societate
76 Cosmin C. Rusu Această relaţie de schimb a fost amplificată şi extinsă de către negustorii ardeleni care exportau la rândul lor ceară şi seu topit spre oraşe ale Europei centrale: Kosice* 10, Viena11, sau Cracovia12. Spre exemplu, în acest din urmă centru urban ceara adusă de negustorii clujeni era un produs foarte preţuit de către lumânărarii locali (candelarii, luminatores), care o prelucrau în cele zece ateliere ale oraşului, exportând lumânări relizate din ceară ardeleană la Viena, Nürenberg sau în Silezia13. Prelucrarea şi în parte, comercializarea cerii - probabil la o scară redusă, se realiza însă şi la nivelul gospodăriilor populare, fie individual, fie de către “meşteşugari stupari” care aprovizionau un sat sau după caz, un grup de sate. Astfel, în general toamna, se sacrificau unul sau în funcţie de necesităţi, mai mulţi stupi pentru a asigura ceara (folosită şi la iluminat) şi mierea (utilizată ca îndulcitor), produse atât de valoroase îndeosebi în perioada iernii14. Din aceeaşi perspectivă trebuie analizată producerea şi comercializarea lumânărilor de ceară sau de seu. în acest sens, în special în mediile urbane precum şi în anturajul mănăstirilor şi al bisericilor parohiale importante este atestată indirect activitatea unor meşteri specialişti lumânărari sau chiar exercitând o dublă funcţie, respectiv aceea de cerari-lumânărari. Necesarul sporit de lumânări pe care îl reclamau slujbele şi serviciile religioase organizate în cadrul bisericii precum şi darurile în ceară ale breslelor către altarele proprii, impun existenţa unor auxiliari (eventual chiar călugări) specializaţi în confecţionarea lumânărilor, cât şi a unor potenţiale comenzi de lumânări solicitate meşteşugarilor specializaţi din oraşele ardelene sau meşterilor-artişti în confecţionarea şi ornamentarea lumânărilor din Regatul Ungariei (deci foarte probabil şi din Transilvania) sau de aiurea. Sursele documentare sunt însă din păcate extrem de lapidare în ceea ce priveşte atestarea meşterilor lumânărari. Doar la Braşov este pomenit un astfel de meşter în secolul al XV-lea15. O motivaţie a lipsei acestor menţiuni o constituie probabil incapacitatea, respectiv imposibilitatea acestor meşteri cerari-lumânărari de a se constitui într-o breaslă sau cel puţin într-o branşă distinctă. Pe de altă parte producerea lumânărilor, individual, în majoritatea Studii şi materiale de istorie medie, II, 1957, passim; Şt. Meteş, Relaţiile comerciale ale Ţerii Româneşti cu Ardealul până în veacul al XVIII-lea, Sighişoara, 1921, passim; Şt. Pascu, op. cit., passim etc. 10 Fr. Pap, Comerţul Clujului cu oraşele Slovaciei de azi (1599-1637), în Acta Masei Napocensis, XVI, 1979, p. 242; M. Dan, Din relaţiile comerciale ale Transilvaniei cu Slovacia în secolul XVI. Relaţiile cu Levoca, în Studia Universitatis “Babeş-Bolyai”. Series História, fase. 1, 1969, p. 20- 21. 11 Fr. Pap, Comerţul Clujului cu Viena între 1599-1637 (pe baza registrelor tricesimale), în Acta Musei Napocensis, XVIII, 1981, p.182. 12 M. Dan, Schimbul de mărfuri între Cluj şi Cracovia în ultimul deceniu al secolului XVI (II), în Acta Musei Napocensis, XII, 1975, p. 212-213. 13 Ibidem, p. 214. 14 Sugestia este preluată din realităţile etnografice. A se vedea V. Butură, Străvechi mărturii de civilizaţie românească. Transilvania - studiu etnografic, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1989, p. 253. 15 I. Bidian, Organizarea şi rolul meşteşugarilor... , p. 157.
