Diaconescu, Marius (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 1998 (2. évfolyam, 1. szám)
Societate
Iluminatul artificial în Transilvania - sec. XI-XVI 75 spaţiul transilvan a fost în mod cert una timpurie. Acceptând realitatea evidentă a folosirii lumânărilor în cantităţi considerabile la numeroasele slujbe şi servicii religioase, se poate aprecia că cel puţin începând cu secolul al XI-lea (momentul întemeierii primelor episcopii catolice la Cenad, Oradea şi Alba-Iulia), utilizarea lumânărilor devine un fapt cotidian, în măsura în care ne raportăm la medii sociale clar delimitate. La fel, utilizarea lumânărilor de seu în mediile populare a reprezentat în mod firesc o realitate a lumii medievale timpurii, una din ocupaţiile de bază ale populaţiei autohtone transilvănene constituind-o creşterea animalelor şi în special cea a ovinelor. Prelucrarea şi în funcţie de context, comercializarea cerii de albine ca materie primă pentru confecţionarea lumânărilor presupune pentru spaţiul Transilvaniei medievale o abordare bivalentă. In acest sens, dintr-o primă perspectivă, sunt atestaţi documentar meşteri specializaţi - cerari încă din secolul al XlV-lea. Astfel, la 1373 cerarii din Sibiu şi Braşov obţin din partea regelui Ludovic I al Ungariei privilegiul de a face ceară topită şi de a o vinde în întreg regatul4. Meşteri specializaţi în prelucrarea cerii, respectiv în confecţionarea lumânărilor, au existat cu certitudine şi în jurul mănăstirilor, cu menţiunea că aşezămintele monastice şi bisericile parohiale din centrele urbane beneficiau şi de cantităţi de ceară (şi vin) dăruite de asociaţiile breslaşe în virtutea obligaţiilor asumate de acestea din urmă de a întreţine un altar propriu5. în acelaşi context sunt atestate şi donaţii particulare de ceară către biserici sau mănăstiri. La 1454, Margareta, văduva lui loan zis Sleser din Cluj dăruia printre altele bisericii Sf. Mihail din Cluj o marcă şi jumătate de ceară şi o marcă în. n. de cearăâ pentru altarele din biserică. La fel, ea oferea şi mănăstirii călugărilor eremiţi de lângă cetatea Tăuţi ceară în valoare de doi florini de aur pentru lumânările de la înviere6. De asemenea, la Braşov este amintită la 1528 o casă a cerii (das Waxhaws) aflată în piaţa de peşte7, stabiliment care funcţiona se pare încă din secolul anterior8. în ceea ce priveşte comercializarea cerii şi a seulul în spaţiul Transilvaniei medievale, mărturiile sunt abundente şi foarte variate. Cvasi-totalitatea acestor operaţiuni comerciale sunt axate pe importuri semnificative, în special de ceară, dar şi de seu, dinspre Ţara Românească şi Moldova spre oraşele transilvane, îndeosebi spre Braşov, Sibiu sau Bistriţa, cu precădere pe parcursul secolelor XV şi XVI9. 4 Fr. Zimmermann, C. Werner, G. Müller, Urkundenbuch zur Geschichte der Deutschen in Siebenbürgen. Zweiter Band, 1342 bis 1390, Hermannstadt, 1897, p. 416-417; Şt. Pascu, Meşteşugurile din Transilvania până în secolul al XVI-lea, Ed. Academiei, Bucureşti, 1954, p. 76. 5 Şt. Pascu, op. cit., p. 80; I. Bidian, Contribuţii la studiul organizării meşteşugurilor braşovene în secolul alXV-lea, în Studii şi materiale de istorie medie, IX, 1978, p. 51. 6 A Kolozsmonostori Konvent Jegyzőkönyvei. I, Budapest, 1990, passim. 7 R. Manolescu, Comerţul Ţării Româneşti şi Moldovei cu Braşovul (secolele XIV- XVI), Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1965, p. 46. 8 I. Bidian, Organizarea şi rolul meşteşugurilor în viaţa economică şi socială a oraşului Braşov în secolul alXV-lea, în Studii şi materiale de istorie medie, VIII, 1975, p. 157. 9 I. Bogdan, Documente privitoare la relaţiile Ţării Româneşti cu Braşovul şi cu Ţara Ungurească în secolele XVşi XVI. Voi. I (1413-1508), Bucureşti, 1905, passim; R. Manolescu, lucr. cit., passim; Idem, Schimbul de mărfuri dintre Ţara Românească şi Braşov în prima jumătate a secolului XVI, în
