Diaconescu, Marius (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 1998 (2. évfolyam, 1. szám)
Recenzii
172 Recenzii reconstrucţia istorică propusă, impietează asupra stabilirii unui criteriu clar de clasificare valorică. Concluzia noastră este sprijinită şi de aspectul şi conţinutul ilustraţiei, în care apar combinate nefericite de plăsmuri de portrete romantice ori de Magazin Istoric, alături de imagini autentice, dar mai vechi cu un veac, hărţi învechite, şi nu apar copii de acte ale personajului, fotografii ale rezidenţelor sale, dintre care cea mai importantă a fost cetatea de la Ozora etc. Raporturile stabilite cu loan (Iancu) de Hunedoara, sunt, după opinia noastră, prea speculative. Nu există despre aceste raporturi decât o informaţie cronicărească, care nu are o cronologie. Este totuşi de neacceptat că vârsta "fragedă" de 17 ani, la care autorul ajunge din calcule personale, ar fi fost prea timpurie pentru stabilirea unor raporturi. Trebuie să notăm că, dimpotrivă, ucenicia armelor începea la tinerii nobili ândată după intrarea în adolescenţă. Dacă se raportează aceste supoziţii, la concluziile mai noi, ale lui Engel Pál (Nobilimea românească din Transilvania. Satu Mare, 1997, p.95-96, 104-105), atunci contactele lui loan de Hunedoara cu Scolari se restrâng doar în preajma anului 1420. Desigur, aceasta nu exclude importanţa pe care a avut-o perioada Scolari în formarea personalităţii Hunedoreanului. Intre cei care au beneficiat de danii de pământuri, prin intermediul lui Scolari, au fost şi nobili care nu erau români. Dar, înşirarea lor este nepotrivită în capitolul care se int itulează Românii şi Filippo Scolari (p.151-152). Autorul abordează lucrurile mărunte cu suficientă superficialitate, fapt care impietează mult asupra reconstituirilor sale. Vom da câteva exemple. Judecarea furtului unui cal în valoare de 50 de florini, - în paranteză fie spus, un cal excepţional, - nu este deloc o pricină măruntă (p. 154), ci se înscrie în competenţele oricărui comite, cu atât mai mult cu cât făptaşul era pasibil de spânzurătoare. Ceea ce autorul numeşte a fi "sfert filial" (p. 154) este, de fapt, "pătrimea cuvenită fetelor", noţiune pe care o defineşte inclusiv o lucrare ca Istoria dreptului românesc. Noţiunea de "comisie" (p. 155) este cu totul nepotrivită pentru evul mediu, fiind de fapt substituită de altele, cu rezonanţă mult mai puţin modernă. Calitatea de oştean al curţii {aulae miles), nu a dus la naşterea unei "largi pături sociale" (p.156), ci este una de favoare strict personală, formând o sumă foarte restrânsă de personaje. Comiţii de Timiş nu au fost niciodată în subordinea directă a voievozilor Transilvaniei (p. 158), ci a palatinului. Ne-am exprimat deja câteva gânduri asupra bibliografiei. Datele bibliografice sunt incomplete în numeroase cazuri. Paginaţia unor articole sau studii a fost omisă (nr.23, 24, 29, 44, 63, 69, 82, 91, 94, 108, 109, 126 etc). Nu înţelegem de ce s-a citat volumul de documente a lui Mihályi în limba maghiară (nr. 123), când el a apărut în limba română. Sunt citate apoi lucrări care nu mai prezintă decât, cel mult, un foarte vag interes istoriografie (ex. Sbierea, nr.162). Lipseşte, printre titlurile care trebuiau să fie obligatoriu folosite, monografia lui Mălyusz Elemer, privitoare la domnia lui Sigismund de Luxemburg. Monografia lui Ilie Minea, despre Vlad Dracul, merita şi ea utilizată. Imperfecţiunile se întâlnesc şi la note, cu variante de citare a aceloraşi lucrări, sublinieri neglijente, inconsecvenţe în citarea autorilor, când cu nume întreg, când prescurtat, "op.cit." apare în dreptul unor autori cu mai multe lucrări citate anterior, făcând anevoioasă identificarea. Inovaţiile lingvistice ale autorului sunt destul de greu de acceptat ("cumulard" (p. 155), ca şi unele locuţiuni ("catalizator al unor instanţe juridice" (p. 156-157). Greşelile de redacţie şi tipar sunt excesiv de numeroase. Dincolo de observaţiile aici formulate, monografia este totuşi de recomandat, ca o primă monografie românească privitoare la personaj şi, totodată, ca una dintre destul de puţinele lucrări de medievistică apărute în anii din mană. Adrian Andrei Rusu
