Diaconescu, Marius (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 1998 (2. évfolyam, 1. szám)
Recenzii
Recenzii 171 O deficienţă serioasă a volumelor seriei Anjou-kori oklevéltár este lipsa indicelui de materii, ceea ce îngreunează mult cercetarea. Desigur, sunt incluse toate numele proprii ce apar în documente (regeşte), însă editorii seriei nu şi-au propus identificarea fiecărui nume de localitate sau nume geografic şi de multe ori nu sunt date lămuriri despre localizarea acestora. Indicarea comitatului medieval (eventual şi a unităţii administrative actuale) în care s-a aflat/se află o localitate - chiar şi deja dispărută - ar fi însemnat un real ajutor dat cercetătorului de astăzi, care, în cele mai multe cazuri nu este familiarizat cu geografia istorică a întregului regat medieval maghiar. Editarea exhaustivă a materialului documentar (realizată deocamdată doar pentru o perioadă) va crea o bază sigură pentru dezvoltarea medievisticii maghiare şi reprezintă şi un important ajutor dat muncii de editare a izvoarelor documentare din ţările vecine Ungariei, care, astfel, vor putea să aibă un corpus întreg al materialului documentar păstrat. La fel va înlesni realizarea unei viziuni de ansamblu asupra instituţiilor statului medieval maghiar şi a modului de funcţionare a acestora. în aşteptarea noilor volume sperăm că această nouă serie va deveni un instalment util şi pentru cercetarea medievistică românească. W. Kovács András loan Haţegan, Filippo Scolari. Un condotier italian pe meleaguri dunărene. Editura Mirton, Timişoara, 1997, 214 p. (Bibliotheca historica et archaeologica banatica, VIII). Un "bănăţenism" marcat stăpâneşte tot ceea ce loan Haţegan a semnat în medievistică românească. Nu este singurul, nici pentru perioada mai veche, nici pentru cea nouă, unde se regăseşte alături de un Costin Feneşan sau Viorel Achim, de exemplu. Diferenţele sunt însă substanţiale. loan Haţegan are apetenţă pentru "marea istorie", tradiţional politică. Subiectele şi realizările sale se înscriu consecvent în această tematică. Personajul pe care îl alege în acest volum, deşi nu a fost un bănăţean, a activat o bună parte a carierei sale, acolo unde s-ar fi putut redefini ca unul. Acesta este argumentul principal pentru care Filippo Scolari este revendicat şi propus ca erou al istoriei româneşti medievale. Este adevărat, autorul nu aparţine categoriei de căutători cu orice preţ ai istoriei româneşti exlusive. Sumarul este subordonat liniei autobiografice, presărat cu capitole cu titluri venite dintr-o istoriografie cu tente romantice. La începutul volumului, într-o prefaţă, loan Haţegan ne introduce în istoria volumului. Sinceritatea sa ne dezvăluie însă că manuscrisul a fost terminat în 1977. Lucrai ne-a determinat imediat să facem o investigaţie, în urma căreia am constatat cu uşurinţă că, din bibliografia finală de 214 titluri, cele mai multe lucrări apărate după anul indicat sunt ale autorului însuşi, altele sunt sub zece la număr. Am mai observat apoi că un volum fundamental pentru subiect, ca acela al miscelaneului Ozorai Pipo ernlékzete. apărat la Szekszărd, în 1987, este citat doar în bibliografie, întreg şi separat cu unele studii incluse, dar a rămas complet nefolosit în paginile cărţii. După capitolul al Vl-lea, cele trei următoare sunt mai speciale, ocupându-se cu o problematică generală, traversând întreaga viaţă a personajului: lăgăturile italiene şi mecenatul cultural, raporturile cu românii, locul lui Scolari în conştinţa europeană. Anexele conţin un arbore genealogic, lista funcţiilor şi posesiunilor, bibliografia şi o suită de ilustraţii. Lectura paginilor dă impresia de text istoric facil, adresat unui cititor din afara cercului de specialişti, în care prezentul istoric domină. Transferarea notelor de la subsol, la sfîrşitul capitolelor, ca şi restrângerea lor, adesea, la un minim insuficient pentru a înţelege
