Diaconescu, Marius (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 1998 (2. évfolyam, 1. szám)
Stat
Regnum Transilvanum” 145 această presiune voievodală a constituit, probabil, unul dintre motivele care i-au determinat pe saşi să îmbrăţişeze, între 1306-1308, cauza lui Otto de Bavaria, pretendent la coroana Ungariei care, în 1307, şi-a căutat sprijin şi în teritoriile lor. Opţiunea saşilor pentru cauza lui Otto s-a manifestat într-o perioadă critică pentru Ladislau Kan, în care moartea episcopului Petru al Transilvaniei declanşase şi o îndelungată dispută cu privire la succesiunea în scaunul episcopal. Profitând de această conjunctură, saşii din Sebeş, care încercaseră de mai mult timp să se elibereze de sub jurisdicţia eclesiastică a capitlului de Alba Iulia, au organizat o nouă expediţie armată împotriva reşedinţei episcopale141. Este, deocamdată, dificil de apreciat în ce măsură atitudinea lui Ladislau faţă de Otto va fi fost influenţată de poziţia adoptată de saşi în această problemă. Episodul Otto de Bavaria a provocat, în orice caz , o amplificare a unor tensiuni deja existente, determinându-i pe saşi să îmbrăţişeze cu hotărâre, câţiva ani mai târziu, cauza regelui Carol Robert. 4. Asociaţi de timpuriu cu maghiarii, faţă de care au intrat în raporturi de dependenţă, secuii fuseseră instalaţi, după mai multe etape intemediare, în depresiunile Carpaţilor răsăriteni, în epoca marilor mişcări de populaţie produse în Transilvania de marele val al colonizării saxone de la mijlocul secolului al XII-lea. Societatea secuiască a evoluat extrem de lent de la formele de organizare gentilice, întemeiate pe relaţiile de rudenie, din epoca colonizării la acelea seniorial-feudale, bazate pe stăpânirea cu titlu personal a pământului142. Indicii ale existenţei unei autonomii teritoriale secuieşti au apărut încă dinaintea marii invazii din 1241; în 1222, unul dintre actele emise de Andrei al Il-lea în favoarea Ordinului Teutonic amintea existenţa unei ’’terra Siculorum”143, la a cărei străbatere cavalerii şi oamenii lor erau scutiţi de plata vămilor. Datorită rolului lor în apărarea trecătorilor carpatice faţă de incursiunile tătarilor (ei s-au distins şi cu prilejul marilor invazii din 1241 şi 1285) secuii au fost înzestraţi, în a doua jumătate a veacului al XlII-lea, cu noi confirmări şi lărgiri ale autonomiei lor. In ultimele două decenii ale secolului al XlII-lea secuii, întemeiaţi pe autonomia lor teritorială şi pe stuctura conservatoare a societăţii lor, care o făcea extrem de refractară la orice intruziune nobiliară, au reuşit să se impună în rândurile ’’stărilor” privilegiate ale Transilvaniei, grupate în congregaţia ţării. în 1289, pentru a confirma o posesiune a capitlului episcopiei de Alba Iulia, regele Ladislau al IV-lea se consultase cu ’’toţi clericii, nobilii Unguri, Saşii şi Secuii din partea Transilvaniei”144; în 1291, la adunarea convocată de regele Andrei al IlI-lea, la Alba Iulia, pentru ’’reformarea stării” Transilvaniei, participaseră şi secuii, alături de nobili, saşi şi români145. în anul următor, secuii figurează alături de marii dregători ai regatului, de nobilimea ungară, de saşi şi de cumani la o însemnată reuniune la Buda, în calitate de stare privilegiată146; în aceeaşi calitate, ei au 141 Februarie 1308. Relatarea evenimentului, din perspectiva celor învinuiţi, în DIR, C, XTV, I, doc. 103, p. 115. 142 Ş. Papacostea, op. cit., p. 158-159; d’Esszlary, op.cil., p. 58-74, 337-338. 143 DIR, C, XI, XE, Xm, vol.I, doc. 130, p. 182-184. Textul lat. la Zimmermann- Werner, I, p.18-20. 144 DIR, C, Xm/II, doc. 349, p. 309-310. 145 Ibidem, doc. 403, p. 369-3770. 146 Zimmermann-Wemer, p. 192-193.
