Diaconescu, Marius (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 1998 (2. évfolyam, 1. szám)
Stat
‘Regnum Transilvanum” 135 acumularea continuă de proprietăţi funciare, aceşti mari nobili ’’regalişti” - Dionisie mai ales - au ajuns să reprezinte o concurenţă serioasă atât pentru Roland Borsa şi pentru vicevoievodul Ladislau, cât şi pentru întreaga nobilime provincială, care se vedea pusă în situaţia de a-şi pierde privilegiile dobândite în vremea lui Ladislau Cumanul. Aceste eforturi ale regelui Andrei al IlI-lea nu au fost, însă, încununate de succes, şi aceasta în primul rând datorită reacţiei marilor baroni - aşa-numiţii ’’oligarhi”83- pe care o eventuală consolidare a puterii centrale i-ar fi afectat în primul rândoc. Unul dintre episoadele cele mai importante ale rezistenţei nobiliare împotriva politicii regale a fost acela reprezentat de rebeliunea lui Roland Borsa împotriva regelui, provocată de conflictul acestui mare senior cu episcopia Oradiei care, susţinută de rege, încercase să înlăture atotputernicia clanului Borsa în comitatele din câmpia Tisei. Confruntarea finală dintre rege şi Roland Borsa s-a desfăşurat sub zidurile cetăţii Adorian, cucerită de oastea regală la 6-7 noiembrie 129484. Deşi i-a retras demnitatea de voievod al Transilvaniei, regele l-a tratat pe Roland cu o neobişnuită îngăduinţă, care ar fi explicabilă doar prin temerea de a nu stârni, în cazul unei pedepse aspre, o rebeliune generală a nobilimii. Absenţa unei replici dure a regalităţii împotriva anarhiei nobiliare nu a putut avea alt rezultat decât adâncirea crizei puterii regale, care a fost nevoită să se resemneze cu scăparea completă a situaţiei de sub controlul ei. In aceste condiţii, aflată la adăpost din partea unor eventuale represalii, ’’starea” nobiliară a Transilvaniei, grupată în jurul unei instituţii voievodale al cărei titular era de acum Ladislau Kán, a perseverat în a-şi consolida organizarea instituţională, eliminând totodată corpurile străine infiltrate în interiorul ei. Nu ne vom mira, aşadar, constatând că Dionisie Banffy va deveni, mai târziu, unul dintre susţinătorii lui Carol Robert, prin care va dori să îşi recupereze Lăpuşul confiscat de Ladislau Kán, iar urmaşii lui Matei Csák85, fratele lui Ugrinus, vor face apel la acelaşi rege pentru restituirea Bonţidei. După 1301, când puterea centrală a încetat, practic, să mai existe, Ladislau Kán a devenit singurul stăpân al Transilvaniei, puterea sa fiind limitată doar de opoziţia provocată, în rândurile nobilimii provinciale, de tendinţele de guvernare autocratică ale voievodului. Este foarte posibil ca, pe întreaga durată a voievodatului său, congregaţiile generale ale nobilimii voievodatului să fi continuat să se desfăşoare. Singura menţiune referitoare la o adunare a nobililor este, însă, aceea de la mijlocul lunii Iunie a anului 130886, desfăşurată cu câteva luni înaintea marii adunări generale a prelaţilor şi nobililor regatului Ungariei de la Pesta, adunare în cadrul căreia Carol Robert de Anjou a fost recunoscut în calitatea de rege, fiindu-i prestat jurământul de credinţă. Voievodul Ladislau a fost şi el 83 în legătură cu problema ’’oligarhilor”, v. d’Eszlary, op.cit., p. 312 sq.; Fügedi Erik, Ispánok, bárók, kiskirályok. A középkori magyar arisztokrácia fejlődése, Budapest, 1986, p. 116-235; o relativ amplă expunere evenimenţială, încă utilă, la Hóman Balint, Gli Angioni di Napoli in Ungheria 1290-1403, Roma, 1938, p. 70 sq. 84 I. Moga, op. cit., p. 27. 85 Asupra familiei Csák, v. E. Fiigedi, op.cit., p. 157-181. 86 DIR, C, XIV, voi. I (1301-1320), doc. 93, p. 67.
