Diaconescu, Marius (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 1998 (2. évfolyam, 1. szám)
Stat
134 Tudor Sălăgean ca atare de ’’starea” nobiliară a provinciei, îşi constituise deja un aparat administrativ alcătuit din oamenii săi. în primii ani ai domniei lui Andrei al III-lea, nobilimea transilvană avea interesul de a sprijini afirmarea unui voievodat puternic, care să-i reprezinte interesele. Adept declarat al restaurării autorităţii regale prin cooperarea cu stările privilegiate, ultimul rege arpadian nu neglijase însă nici mecanismele menite să îi asigure controlul asupra acestora. Pentru a-şi infiltra proprii susţinători în congregaţia nobiliară a Transilvaniei, el s-a arătat dispus să sacrifice ultimele rămăşiţe ale domeniului regal. Aceeaşi politică fusese încercată, fără prea mult succes, şi de către Ladislau al IV-lea, care, la 6 Martie 1290, donase inclusiv cetatea Dăbâca7" unei familii nobiliare aflate în conflict declarat cu Roland Borsa, ai cărui oameni uciseseră chiar un membru al acesteia75 76 77. ’’Calul troian” al regelui Andrei al III-lea a fost corniţele Dionisie, fiul comitelui palatin, căruia i-a fost acordat, iniţial, întinsul domeniu al Lăpuşului (11 Martie 1291) ; după numai un an (27 Martie 1292), corniţele Dionisie primea şi posesiunea Cuzdrioara, din vecinătatea Lăpuşului78; în sfârşit, cândva în intervalul 1293-1298 acelaşi comite Dionisie solicita şi a primea de la rege domeniul Ciceu79, constituindu-şi astfel un complex de stăpâniri care îl transformau într-unul dintre cei mai importanţi proprietari funciari din Transilvania80. Un alt susţinător al politicii regale a fost, desigur, Ugrinus Csak, căruia congregaţia transilvană din 1291, prezidată de rege, i-a restituit moşiile Făgăraş şi Sâmbăta - pe care le stăpânise anterior, pentru ca apoi să le piardă în împrejurări nelămurite81. Rostul faimoasei congregaţii din 1291 - pregătită cu atenţie, cu mult timp înaintea desfăşurării ei82 - pare să fi fost, prin urmare, acela de a-i permite regelui să-i introducă pe credincioşii săi în mijlocul nobilimii transilvane, cu scopul de a o controla şi a o aduce la ordine. Prin 75 Ibidem, doc. 358, p. 315-316. 76 Ibidem, doc.353, p. 311-312. 77 Ibidem, doc. 392, p. 356-357, 29 ianuarie 1291 (Regele cere capitlului de Alba Iulia să cerceteze dacă domeniul Lăpuş ţine de dreptul regal de danie; dacă nu sunt împotriviri, să-l instaleze pe corniţele Dionisie în calitate de proprietar); doc. 393, p. 357, 1291<ianuarie-martie> (răspunsul capitlului: comunică punerea lui Dionisie în stăpânirea amintitei moşii, tară nici o împotrivire); doc. 402, p. 368-369, 11 Martie 1291, Alba Iulia (actul propriu-zis de danie a domeniului Lăpuş către corniţele Dionisie). 78 Cuzdrioara (Kozar), posesiune a cetăţii Solnoc. Idem, doc. 427, p. 387; Oklevéltár a Tomajnemzetségbeli Lossonczi Bánffy család történetéhez, Budapest, 1908, voi. I, p. 35-36. 79 DIR, C, XlII/n, doc. 435-436, p. 394. Cetatea Ciceului, care nu este menţionată în document, încă nu exista, probabil, la data donaţiei domeniului către Dionisie Bánffy. Apariţia ei ulterioară, cu rolul ei atât de important în controlarea văii Someşului Mare, trebuie pusă în legătură cu politica lui Andrei al m-lea de extindere a controlului asupra Transilvaniei prin intermediul unor cetăţi stăpânite de susţinătorii politicii sale. 80 Aceste proprietăţi provin numai din donaţii regale; lor li se puteau adăuga altele, cumpărate de Dionisie, asupra cărora nu avem însă informaţii. 81 DIR, C, Xm/n, doc. 403, p. 369. 82 Asupra demersurilor preliminare dăruirii Lăpuşului către Dionisie, vezi nota 77. Diploma regală din 22 Februarie 1291 conţinea prevederi care încercau să limiteze autoritatea voievodului asupra nobilimii din Transilvania şi, mai ales asupra coloniştilor saşi. DIR, C, XE/n, doc. 397, p. 361-365; I. Moga, op. cit., p.23-24.
