Diaconescu, Marius (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 1998 (2. évfolyam, 1. szám)
Stat
130 Tudor Sălăgean profunde cărora societatea transilvană le fusese martoră şi, fără îndoială, al faptului că recuperarea acestei provincii putea fi făcută doar prin mijloace politice care să excludă presiunea şi să pună în primul plan tactul şi diplomaţia. Judecând după primele sale iniţiative de după încoronare, este foarte probabil ca tocmai acestea să fi fost şi intenţiile noului rege. O asemenea acţiune reclama, însă, mijloace mult mai consistente decât cele aflate la îndemâna ultimului arpadian şi, de asemenea, o perioadă îndelungată de timp, pe care Andrei al III-lea, aflat mereu sub presiunea unor împrejurări pe care nu le putea controla, nu a avut-o la dispoziţie niciodată. Regimul politic care a permis reorganizarea instituţională autonomă a Transilvaniei sfârşitului de secol al XIII-lea, constituirea şi funcţionarea lui ’’Regnum Transilvanum” a fost un regim nobiliar. La scara întregului regat al Ungariei, nobilimea fusese aceea care preluase nu doar domeniile cetăţilor regale, ci şi - prin intermediul adunărilor comitatense - o mare parte a prerogativelor comiţilor regali. Acest transfer de autoritate, care a avut drept rezultat transformarea comitatului regal în comitat nobiliar, s-a desfăşurat cu contribuţia mai multor factori instituţionali, unul dintre cele mai importante fiind cel al "adunării generale a nobilimii ţării Transilvaniei”, atestată cu începere din anul 1288. Acest voievodat nobiliar al Transilvaniei a fost o creaţie politică a nobilimii provinciale, un rezultat al cooperării sale cu factorul eclesiastic reprezentat de episcopia Albei Iulii. Factorii politici (maghiari) ai Transilvaniei voievodale au făcut eforturi pentru a asimila, în cadrul unui sistem politic unitar, şi instituţiile celorlalte trei "naţiuni” în devenire (în accepţiunea medievală a termenului) care convieţuiau în spaţiul transilvan - saşii, secuii, românii - înţelegând că şansele de supravieţuire ale unui ’’Regnum Transilvanum” limitat la teritoriul fragmentat şi lipsit de frontiere naturale al celor 7 comitate "voievodale" erau, practic, nule. întreaga evoluţie politică internă a acestui Regnum Transilvanum a fost caracterizată prin tentativele de identificare a unei formule de echilibru menite să soluţioneze complexul ghem de tensiuni existent între aceşti factori politici, a căror analiză vom încerca să o întreprindem în cele ce urmează. 1. Nobilimea transilvană a reprezentat elita politică care a jucat rolul decisiv în articularea regimului politic al lui regnum Transilvanum şi, apoi, în funcţionarea sa. Dezvoltată pe temelia stăpânirii pământului, în cuprinsul comitatelor, ea a fost cea dintâi care a profitat de descompunerea domeniilor cetăţilor regale şi de trecerea lor în proprietate privată. Preluând fostele pământuri regale, nobilimea a ajuns, în mod firesc, să obţină controlul asupra comitatului însuşi; reprezentanţii ei au ajuns, cu timpul, să exercite atribuţiile vechilor funcţionari regali. A doua jumătate a secolului al XIII-lea este epoca constituirii unor ample complexe domeniale, raportate la scara Transilvaniei, chiar dacă complexitatea situaţiei din provincie a imprimat unora dintre acestea un caracter destul de fragmentat. Fenomenul înstrăinării domeniilor regale începuse cu mult înainte de 1241, de vreme ce Bela al IV-lea se văzuse nevoit, în deceniul anterior marii
