Diaconescu, Marius (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 1998 (2. évfolyam, 1. szám)
Stat
Regnum Transilvanum” 131 invazii, să desfăşoare un efort consecvent de reconstituire a lui64. Rezultatele acestor demersuri regale au fost, în bună parte, anulate de invazia mongolă. In perioada tulbure care a urmat acesteia acapararea de către nobili a domeniilor cetăţilor regale s-a desfăşurat cu o amploare fără precedent. Regele însuşi a fost nevoit să tolereze multă vreme această situaţie, deşi ea contravenea în modul cel mai categoric programului său politic formulat în anii ’30 şi, probabil, convingerilor sale; posibilitatea controlării şi apărării Transilvaniei prin intermediul nobilimii era oricum preferabilă absenţei complete a oricărui control asupra ei. Mult după 1250, într-o perioadă în care situaţia regatului cunoscuse o anumită normalizare, regele Bela a încurajat, cu multă prudenţă, unele încercări de ’’recuperare” a proprietăţilor înstrăinate în timpul marii invazii. Aceste tentative se refereau, însă, mai puţin la domeniile cetăţilor regale, cât la proprietăţile bisericeşti; este vorba, mai cu seamă, despre proprietăţie pe care le deţineau, în Transilvania, bisericile din exteriorul ei65. în perioada războaielor civile care l-au opus pe regele Bela fiului său Ştefan, fenomenul înstrăinării domeniilor cetăţilor regale a luat o amploare deosebită. Este vorba, în special, despre donaţii operate de Ştefan, în calitatea sa de ’’duce” al Transilvaniei66, nobililor care îi serviseră cu credinţă, fiindu-i alături în cele mai dificile momente ale confruntării cu tatăl său. Aceste donaţii au fost omologate de noul privilegiu cu caracter general acordat nobilimii în 1267 de cei doi regi împăcaţi, prin care era confirmată stăpânirea cu titlu ereditar a domeniilor acesteia. Prin acelaşi privilegiu, Bela şi Ştefan îi scuteau pe oamenii nobililor de orice fel de dări, plăţi, rechiziţii sau găzduiri, confirmând astfel tendinţa transformării domeniului nobiliar în seniorie. Criza profundă care a afectat regatul maghiar în ultimii ani ai domniei lui Ladislau al IV-lea a dat o nouă amploare procesului de transformare a nobilimii transilvane din stare privilegiată în corp politic asociat la exerciţiul puterii publice. Această evoluţie, inerentă procesului de afirmare a nobilimii ca stare privilegiată, s-a cristalizat la sfârşitul secolului al XIII-lea, în procesul consolidării puterii 64 Pe când guverna Transilvania în calitate de asociat la domnie al tatălui său Andrei al II-lea, el a ’’nimicit”, după propria sa afirmaţie, ’’nefolositoarele şi zadarnicele danii ce cu un nume mincinos se numesc perpetuităţi”. însă tocmai actul din 1231, care mărturiseşte această ’’nimicire”, conţine şi cea dintâi excepţie de la ea. DIR, C, Transilvania, veac XI,XII şi XIII, voi. I, p 254-255, 394-395; Zimmermann-Werner, voi. I, 1892, p. 54. Şapte ani mai târziu, în 1238, el menţiona funcţionarea ”în părţile Transilvaniei” a unei comisii de ’’judecători” însărcinaţi cu misiunea de a restabili ’’drepturile cetăţilor, înstrăinate pe nedrept” (iura castrorum indebite alienata). DIR, C, v. XI, XII.XIII, voi. I, doc. 259, p. 310-311, 410-411; Zimrnennann-Werner, I, p. 66-68. 65 în 1256, mănăstirea Sf. Benedict de lângă râul Gran protesta împotriva acelora care, după năvălirea tătarilor, îi uzurpaseră drepturile, veniturile şi posesiunile din Transilvania. DIR, C, XHI/n, doc. 18, p. 18. 66 Asupra instituţiei ’’ducatului” şi atribuţiilor ’’regelui tânăr” v. Charles d’Eszlary, Histoire des institutions publiques hongroises, voi. I, Paris, 1959, p. 312-318. Pentru problema dezintegrării comitatului regal şi a transformării sale în comitat nobiliar, v. Histoire de la Transylvanie (coord. Köpeczi Béla), Akadémiai Kiadó, Budapest, 1992, p. 196-205.
