Diaconescu, Marius (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 1997 (1. évfolyam, 1-2. szám)
Elite
88 loan Drágán rândurile acestui grup social, nobilii români şi-au consolidat poziţiile, numărul, statutul, averea, ridicându-se pe scara socială, pe baza meritelor militare şi a unei politici favorabile a puterii centrale. Se ajunge astfel ca nobilimea românească să cunoască, mutatis mutandis, aceeaşi stratificare ca şi nobilimea regatului, adică: nobilime de rând, fruntaşi (potiores), aleşi (proceres, egregii) şi chiar câteva familii de baroni şi magnaţi, la care mai putem adăuga câteva contingente importante de nobilime condiţionară, de pe domeniile coroanei, ale bisericii şi particulare. In cele ce urmează vom încerca să identificăm doar familiile de aleşi români din intervalul cercetat, atâtea câte am putut identifica cu certitudine, sub forma de scurte fişe monografice cu date extrase din bibliografia care ne-a fost accesibilă. Să ne oprim succint asupra termenilor şi caracteristicilor acestei categorii. Prin acumulări succesive de avere, în urma unor danii regale şi datorită relaţiilor de familie, unii nobili români depăşiseră încă înainte de 1440 starea de nobili de rând, stăpâni peste un sat sau o parte de sat, moştenite din familie. Ca familiari în serviciul direct al regelui său al unor mari dregători, ei au ocupat treptat diferite funcţii civile sau militare, şi-au sporit veniturile băneşti şi domeniile, ridicându-se pe o treaptă superioară în cadrul unităţilor administrativ-teritoriale din care proveneau. Un izvor contemporan menţionează pe "fruntaşii nobililor, pe care îi numim îndeobşte aleşi şi din care într-un comitat sunt abia doi sau trei"* 3. Observăm că termenul folosit pentru desemnarea acestei categorii este acela de "fruntaşi" {proceres), pentru care termenul de adresare este "ales" {egregius), similar cu "mărit"4 (magnificus), calificativul pentru baroni şi magnaţi. Pentru a evita confuzia cu categoria fruntaşilor (potiores), care desemnează pe nobilii înstăriţi de la nivelul comitatului, am preferat utilizarea termenului românesc de "ales", care traduce pe egregius. Aleşii sunt în fapt "fruntaşii fruntaşilor", adică acei nobili din comitat care, pe lângă avere de oarecare mărime, îndeplineau şi o funcţie de stat de o anume importanţă (cel puţin o pârcălăbie importantă). Din rândul lor făceau parte marii proprietari, comiţii, castelanii şi alţi dregători, cu alte cuvinte, fruntaşi comitatenşi şi dregători teritoriali sau funcţionari de un anumit rang la Curte. In a doua jumătate a secolului al XV-lea s-a manifestat o tendinţă de extindere a acestei categorii, prin includerea în ea a castelanilor, de pildă, şi a altor români şi puterea centrală în timpul domniei lui Matia Corvin (1458-1490), în Revista Istorică, serie nouă, tom 3, 1992, nr. 905-916. 3 “...sine proceribus nobilium, quales egregios vulgo vocamus, quales etiam in uno comitatu vix duo vel tres sunt..." (Apud Kubinyi, în Somogy megye múltjából, Kaposvár, 1973, p.35, nota 18.) 4 Termenul vechi românesc este, de fapt, măre sau mări, din care a derivat în mediul maghiarofon More, devenit nume de familie pentru numeroşi nobili români (Vezi articolul nostru cu acest subiect în “Arhiva genealogică", 1996 - în curs de apariţie). Din aceeaşi familie, cu acelaşi sens este măria-sa (măria-ta).
