Diaconescu, Marius (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 1997 (1. évfolyam, 1-2. szám)
Elite
Aleşii nobilimii române din perioada 1440-1514 89 dregători de rang inferior5. Din rândurile lor congregaţia nobiliară a comitatului îşi alegea delegaţii care s-o reprezinte la dietă; unii dintre ei erau desemnaţi ca asesori la tribunalul voievodal sau la cel regal şi erau chemaţi ca membri extraordinari în consiliul regal. Ei sunt reprezentanţii păturii mijlocii a nobilimii (magh. köznemeség), care cauta să restrângă în favoarea sa o parte din puterile marii nobilimi6. Cu atributul de egregius erau desemnaţi şi foştii baroni, adică cei ce nu mai exercitau funcţia şi fiii lor7. Majoritatea "aleşilor" români sunt în mod indubitabil creaţia Corvineştilor şi distincţia lor este legată în primul rând - uneori chiar exclusiv - de o funcţie, fără a fi susţinută de un domeniu pe măsură. Sub Iancu de Hunedoara, familiarii săi: căpitani, dregători, consilieri, au fost cei dintâi care au primit danii în afara satului de origine, începând să-şi constituie un domeniu propriu-zis. Daniile se făceau cel mai frecvent în zonele apropiate reşedinţei sau garnizoanei în care servea cel în cauză, în unele cazuri, în apropierea capitalei sau pur şi simplu acolo unde existau posesiuni revenite dreptului de danie al suveranului. Se cuvine observat aici faptul că promovarea în această categorie este rezultatul nu numai al meritului celor în cauză, ci şi al efortului de identificare a acestor familii cu nobilimea regatului. Nu avem nici un dubiu că absolut toţi cei recenzaţi mai jos erau catolici sau cel puţin pe linia unirii florentine şi mulţi au contractat căsătorii din afara mediului românesc, de obicei în familii de acelaşi rang. Prin funcţii, căsătorii şi achiziţii patrimoniale, unele familii şi-au schimbat reşedinţa în alte regiuni, suferind un proces de asimilare rapidă. Chiar cele rămase pe loc s-au îndepărtat mult de nobilimea de rând, de regulă modestă ca avere şi puternic legată de tradiţiile sale româneşti. Un fapt demn de remarcat îl constituie provenienţa unei părţi considerabile a "aleşilor" din elita cnezială şi voievodală românească. în Haţeg, de pildă, familiile nobililor din Râu de Mori, Densuş, Peşteana, Ciula aveau reprezentanţi în conducerea districtului haţegan în calitate de cnezi juraţi încă de la jumătatea secolului al XIV-lea şi acelaşi lucru se poate verifica pentru familii de egregii din Banat şi Maramureş. în mod obişnuit, statutul de "ales" era împărtăşit de întreaga familie, cuprinzând fraţii şi urmaşii. înregistrăm însă şi câteva cazuri individuale, de obicei legate de funcţii episodice, fără urmări notabile în ce priveşte statutul familiei respective, sau pe care nu le cunoaştem datorită carenţei materialului documentar. 5 E. Fiigedi 04 75. századi magyar arisztokrácia mobilitása, Budapest 1970, p.10) constata pentru castelanii din prima jumătate a secolului XV apelativul nobilis vir, câtă vreme sub Corvineşti, treptat şi în legătură şi cu mărimea averii, sunt tot mai mult calificaţi ca egregii. 6 Despre rolul său după 1490, A. Kubinyi, A királyi tanács köznemesi ülnökei a Jagello-korban, Budapest, 1984 (separatum). 7 Pentru caracteristicile acestei categorii, a se vedea E. Fiigedi, op.cit., p. 8 şi urm.
