Diaconescu, Marius (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 1997 (1. évfolyam, 1-2. szám)
Elite
74 loan-Aur el Pop măsuri similare, l-au încadrat în contextul istoric general din Ungaria, din Transilvania şi din vecinătatea acesteia. Cu toate acestea, datorită unor clişee perpetuate încă şi unor lacune de interpretare a textului integral şi a contextului, persistă deocamdată în istoriografia română opinii foarte diferite şi chiar contradictorii în legătură cu tema enunţată. 4. Analiza textului întâi de toate, pe baza rezumatului de mai sus şi a analizei paleograficodiplomatice a actului din 28 iunie 1366, se pot trage câteva concluzii certe. Formal, diploma este un privilegiu regal solemn, adică un înscris de cea mai înaltă autoritate şi valoare în Regatul Ungariei. El s-a născut ca urmare a unei plângeri şi cereri adresate regelui Ludovic de Anjou, nu de către un individ sau grup de indivizi particulari, nici de către vreo instituţie laică sau ecleziastică, ci de către o stare politică sau comunitate (grupare) privilegiată, anume nobilimea (universitas nobilium). Este drept că nu e vorba despre întreaga nobilime a regatului, ci despre nobilii Transilvaniei, adică elita unei “ţări” care alcătuia regatul (universi nobiles terre nostre Transilvane). In acest document, Transilvania este numită în mod constant “ţară”, adesea “ţara noastră”, semn al individualităţii de care se bucura voievodatul. Cu aceeaşi termeni (terra nostra Transalpina şi terra nostra Moldavana) erau numite în epocă şi Ţările Române din afara arcului Carpaţilor, chiar şi atunci când raporturile lor cu Ungaria erau proaste sau rupte. Obiectul plângerii nobilimii derivă din neajunsurile zilnice pricinuite ei de către “răufăcători”. Dar de câte ori vine vorba despre aceşti “făcători de rele” se menţionează imediat în act numele românilor: prima expresie, când nobilimea reclamă, este malefactores, specialiter Olachi, iar a doua, când regele dă nobilimii dreptul de a-i nimici pe răufăcători este malefactores quarumlibet nationum, signanter Olachorum. Traducerea în română a acestor expresii, în speţă a adverbelor specialiter şi signanter, s-a făcut în chip diferit, de la autor la autor. Unii le-au socotit sinonime perfecte şi le-au tradus cu “mai ales”11, alţii l-au tradus pe primul (,specialiter) prin “îndeosebi”, iar pe al doilea (signanter) prin “anume”* 11 12. Sub aspect filologic, traducerea poate urma căi variate. Specialiter înseamnă “în mod special”, “în particular”, “mai ales”, “îndeosebi”, dar în evul mediu putea să însemne şi română, în voi. “Nobilimea românească din Transilvania - Az erdélyi román nemesség”, coord. Marius Diaconescu, Satu Mare, 1997, p. 5-35. 11 Maria Hóiban, op. cit., p. 245; DRH, C, voi. XIII, p. 162. 12 Şerban Papacostea, op. cit., p. 87.
