Diaconescu, Marius (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 1997 (1. évfolyam, 1-2. szám)
Etnie şi confesiune
24 Adrian A. Rush datorate hazardului, sunt predominante. Este revelant să constatăm, de exemplu, că numai într-un singur document de partaj, datat la 1450, sunt menţionate, dintr-o dată, nouă biserici din Sălaj şi Năsăud. Cu un alt prilej, tot într-un singur act, de la 1494, apăreau alte cinci biserici româneşti. Apoi, în plus, am putea, de pildă, încă socoti că localităţile din care, la 1461, se percepea cincizecimea oilor, - dare exclusiv românească - unde se specifica în plus că exista un drept al preotului (inra plebani), trebuie să fi fost biserici româneşti. Supoziţia noastră se verifică în cazul Grebenişului de Cîmpie, unde atestarea directă a bisericii româneşti se face la 1447 şi al Lechinţei, cu biserică atestată mai târziu, în anul 1539. într-un singur caz, la Şopteriu, ştim că exista o biserică de piatră, ungurească. Dintr-o dată, prin acest ultim adaos, numărul acelor biserici calculate ar creşte cu încă 43 (Aruncuta, Asinip, Băla, Bobohalma, Călăţele, Cetea, Ciceu, Cisteiu de Mureş, Ciugudu de Jos, Cîmpia Turzii, Crăciunelu de Sus, Cucerdea, Deag, Dîmbu, Gabud, Gădălin, Gheja, Gura Arieşuiui, Henig, Jucu, Lăscud, Lechinţa, Lodroman, Luduş, Luna, Miceşti, Mihalţ, Milaş, Nema <disp>, Orosfaia, Pădurea-Iacobeni, Pălatca, Petea, Petrilaca, Pâglişa, Rimetea, Românaşi, Sîmboleni, Sînmiclăuş, Şeulia de Mureş, Tăuni, Tritenii de Sus, Valea Largă)46. Să trecem însă peste aceste, destul de supărătoare inadvertenţe şi lipsuri, şi să folosim reperele documentare care, în bună măsură, sunt inedite ori necunoscute istoriografiei româneşti. Entz consideră că anterior vremurilor lui loan de Hunedoara au existat circa 12 (29,26 %) biserici româneşti, din 41, câte ştia el în total, în timpul său au mai apărut 11 (26,82 %), până la mijlocul secolului al XVI-lea vor mai fi luate în calcul încă 16 (39 %). Diferenţa până la cifra globală (sub 5 %) este dată de biserici care nu au datări încadrabile în aceste categorii (ex.: sec.XV ori nici un fel de altă indicaţie cronologică). Dacă luăm cifrele doar ca repere relative, aşa cum am atenţionat că trebuie socotite, deja rezultă o concentrare destul de evidentă asupra mijlocului secolului al XV-lea, concentrare contrapusă unor intervale de timp disproporţionat mai mari (ante sec.XlV-1440; 1460-1550). Fie şi numai acest calcul ne întoarce la presupusul paradox al numărului mic de monumente datate la mijlocul secolului. înainte de toate, vremurile secolului al XV-lea au beneficiat de o moştenire anterioară. Cel puţin pentru arhitectura de piatră, avem unele indicii care par să sugereze faptul că unele biserici au apărut din secolul al XlI-lea. Desigur, această chestiune nu încape a fi aici discutată decât în contextul unei moşteniri ecleziastice care, aşa cum arătam, nu este prea aglomerată. Nu mai puţin adevărat poate fi faptul că, după secolul al Xll-lea, în contextul general al aşezării în fagaşuri trainice, a vieţii politice şi religioase, proliferarea bisericilor trebuie să fi fost spectaculară. Această moştenire, care ne interesează aici, are importanţa ei, mult peste valorile cifrice relative pe care le-am deduce ori îndrăzni vreodată. 4,1 Date subsumate din acelaşi Entz G., Erdély építészete..., Cluj, 1996, passim.
