Diaconescu, Marius (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 1997 (1. évfolyam, 1-2. szám)
Etnie şi confesiune
Bisericile româneşti în sec. al XV-lea 23 cu mijloacele necesare de a le înţelege, istoricii arhitecturii şi artei româneşti din provincie s-au văzut obligaţi la restrângerea investigaţiei lor numai la urmele materiale care le stăteau la îndemână în teren ori în colecţii. Ca urmare directă a acestor condiţii, nu trebuie să ne mire faptul că istoricii maghiari au oferit primele imagini cantitative globale, subsumate din documente şi monumente, asupra realizărilor artei româneşti. Nu interesează aici dacă asemenea calcule au avut sau nu, drept scop, în subtrat, demonstraţii de o anume factură, care nu au nimic cu cercetarea ştiinţifică41. începutul l-a făcut Entz Géza, în legătură cu bisericile de lemn, numai pentru Transilvania42. Investigaţia a fost depăşită apoi de către Makkai László care a preferat să ofere sinteza informaţiei sale pe o hartă43. Principiul adoptat a fost acela al împărţirii monumentelor în funcţie de materialul de construcţie, lemn (24), piatră (14), material incert (13) şi al atestării de preoţi (7), până la mijlocul secolului al XVI-lea. Ultima înregistrare documentară, pretins globală, a bisericilor româneşti din Transilvania voievodală, până la acelaşi mijloc al secolului al XVI-lea, aparţine tot lui Entz Géza44, fapt care ne face să bănuim că lui îi datorăm de fapt, în principal, întreaga cercetare cantitativă. Chiar dacă există diferenţe, între cele trei evaluări, ele nu sunt foarte semnificative. Pentru a nu lăsa impresia că ar fi vorba doar despre o viziune deliberat deformată şi, mai ales, dezinformată, asupra realităţilor medievale româneşti, vom spune dintru-nceput că volumul din urmă al lui Entz, are multe alte compartimente care sunt depăşite la aceleaşi capitole, fie şi numai datorită pierderii contactului cu literatura istorică de specialitate mai nouă şi mai ales românească. Apoi, dacă ar fi să ne oprim doar la clasificarea în funcţie de materialul de construcţie (piatră, lemn, incert), este suficient să notăm că bisericile de la Crişcior, Densuş, Ostrov, Ribiţa, Vad şi altele, probabil din greşeala editorilor, au fost considerate şi marcate ca biserici de lemn, iar din contră, unele dintre cele de lemn, au fost însemnate ca fiind de piatră. Lipsa Feleacului este cea mai izbitoare dintre toate lipsurile imputabile, dar mai putem adăuga, fără să întregim listele până la epuizare, Colţul, Hălmagiu, Streisîngeorgiu, Strei, eventual, Prislop, Rîmeţi, toate bisericile din Făgăraş, împreună cu absolut toate bisericile dispărute, scoase între timp la lumină de către arheologie. în plus apare înseriată biserica din Fărăgău (jud. Mureş), despre care se spunea la 1451 că era capella hungaricalis45. Nici un istoric serios nu ar putea accepta lista lui Entz drept una definitivă. Chiar şi dacă investigaţia documentară ar fi fost mai profundă decât a fost cu adevărat, atestările documentare de biserici, 41 Era probabil o reacţie a istoriografiei maghiare la insistenţa cu care istoriografia românească se ocupa de bisericile de lemn. 42 Mittelalterliche rumänische Holzkirchen in Siebenbürgen, în Omagiu Oprescu. Bucureşti, 1961. 42 Histoire de la Transylvanie, Budapest, 1992, p.216-217, harta 13. 44 Erdély építészete..., Cluj, 1996, anexa VII. 45 Nu ştim pe ce temei, autorul considera că trebuie să fi existat, în paralel, şi o biserică românească, vezi Entz G., Erdély építészete..., Cluj, 1996, p. 136.
