Diaconescu, Marius (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 1997 (1. évfolyam, 1-2. szám)
Recenzii
Recenzii 163 elemente specifice. între altele, se subliniază statutul esenţialmente feudal al acestor adunări, combătându-se imaginea idilică, democratic-egalitară promovată de istoriografia mai veche. Ultimul capitol, cel mai amplu (p.84-210) extinde cuprinderea la întregul spaţiu dintre Carpaţi şi Tisa, adăugând la cele trei zona Hunedoara-Deva, zona Crişurilor, Maramureşul şi regiunile româneşti vecine şi analizează detaliat Competenţele, atribuţiile şi activitatea adunărilor cneziale şi nobiliare româneşti. Din examinarea în detaliu a fiecărei adunări, autorul a reuşit să extragă o serie de argumente, care i-au permis să formuleze, pentru prima oară în istoriografia română, constatări şi judecăţi de mare pătrundere şi soliditate. A reieşit, astfel că originea acestor adunări este mult mai veche decât primele atestări şi că atribuţiile lor au fost constant reduse sau suprimate, majoritatea ajungând aproape exclusiv scaune de judecată. După scopul întrunirii lor, pe lângă cele de judecată, s-au constatat adunări de alegere a unor instanţe şi solii, adunări de protest, de formulare a unor petiţii şi plângeri, de consemnare în scris şi confirmare a vechilor libertăţi, adunări de adeverire, de hotărnicire, de punere în stăpânire ş.a. Se întrunesc, fie din iniţiativă internă, românească, de obicei periodic, fie la iniţiativa unei oficialităţi. în pofida unor adaptări după instituţiile oficiale, ele rămân instituţii româneşti în exclusivitate, în componenţa, funcţionalitatea şi rosturile lor. Ele au evoluat, urmând transformările clasei feudale, de la adunări de cnezi, la adunări de cnezi şi nobili, apoi exclusiv de nobili români (boieri în Făgăraş). Menirea lor profundă a fost aceea de a apăra oazele de libertate românească, prezente pe tot cuprinsul Transilvaniei şi al regiunilor româneşti adiacente, de a recâştiga drepturile pierdute. Istoricul constată cu faptul de mare interes că "cererile acestor adunări se îndreaptă mereu spre trecut, poartă în le amintirea unei îndepărtate epoci de libertate, care trebuie reînviată" (p.l 19), iar privilegiile obţinute de către unele comunităţi româneşti nu reprezintă decât recunoaşterea unor vechi drepturi şi libertăţi încălcate. "Ei au avut totul şi li s-a răpit foarte mult" afirmă istoricul, în continuarea unei constante seculare a istoriografiei româneşti. I.A.Pop susţine ferm că în perioada cercetată nobilii proveniţi din cnezi "au continuat să rămână români, în toate zonele unde ei s-au conservat, au fost apărători ai rânduielilor româneşti, ai vechilor libertăţi, pe care, după cum cerea noua regulă, s-au străduit să le transforme în privilegii" (p.215). Mai subliniem aici observaţia autorului privitoare la dreptul utilizat la judecăţile din Banat numit în documente ius Volachie, "dreptul Ţării Româneşti", pe care crede că ar putea fi ţara românească în sens generic, întinsă peste tot acolo unde trăiau românii, care reprezintă o sugestie pentru reluarea unei intuiţii extraordinare a lui Iorga, cu privire la noţiunea de "ţară românească". Pentru autor, adunările obşteşti, ca şi clasa feudală: cnezii, nobilii, boierii, ca şi proprietatea lor: cnezatul, boieronatul, ca şi "ţările" sau districtele sunt realităţi străvechi sau mai noi, recunoscute de autorităţi, fiindcă n-au putut fi eludate sau destrămate. Ele argumentează faptul de necontestat că, cel puţin până la sfârşitul secolului al XVI-lea, românii din Transilvania nau fost lipsiţi de clasa lor conducătoare, participând prin ea în forme specifice la istoria majoră. Cartea istoricului clujean s-a validat deja, în anii care au trecut de la apariţia ei ca referinţă şi deschizătoare de drum în efortul de înnoire pe care istoriografia românească îl desfăşoară în cercetarea uneia dintre cele mai generoase epoci ale istoriei naţionale. Lucrarea este prevăzută cu o bibliografie esenţială, indice onomastic şi toponimic, ilustraţii alb-negu şi un scurt rezumat în limba franceză. loan Drăgan
