Diaconescu, Marius (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 1997 (1. évfolyam, 1-2. szám)
Etnie şi confesiune
Bisericile româneşti în sec. al XV-lea 13 financiară a unor nobili catolici, pentru folosinţa ţăranilor lor, ortodocşi. Prima situaţie dă de înţeles că ar putea fi vorba despre capele, sau cum le-a denumit Radu Popa, biserici de curte5 *. Rezervele noastre la aceast ultim termen, util şi uzual în mediul catolic, dar transferat şi bisericilor româneşti, se bazau pe faptul că nicăieri nu se constată un exclusivism de folosire al bisericilor construite de către feudalii români, nici nu avem de-a face cu asocierea strânsă a acestor biserici cu reşedinţe laice'1. De multe ori ele există aproape de curţi, dar nu în ele. Or, criteriul fundamental al definirii unei "biserici (capele) de curte" mi se pare a fi tocmai plasarea ei într-o relaţie constructivă intimă cu rezidenţa nobiliară. Dacă privim comparativ situaţiile din Transilvania voievodală şi Ungaria, cu acelea din Ţara Românească şi Moldova, vom constata că, cel puţin la nivelul secolului al XV-lea, românii din interiorul arcului carpatic aveau mai multe biserici parohiale decât semenii lor din cealaltă parte a Carpaţilor. Este foarte limpede că acest număr sporit de biserici nu a depins de prezenţa ori absenţa unor structuri ierarhice ecleziastice, care să le stimuleze proliferarea, ci numai de mai harnica iniţiativă a laicilor, integrată unui anume nivel de progres social, evident diferit pe ambele versante ale Carpaţilor. De aici decurg însă nişte observaţii interesante. Mai întâi, suntem nevoiţi a vedea că modele instituţionale şi constructive ale acestor lăcaşuri par a sta mai curând în legătură cu lumea catolică, decât cu aceea ortodoxă. Deja analizele ne-au pus la dispoziţie cunoaşterea realităţilor ecleziastice din două regiuni cu autonomii româneşti puternice: Maramureşul şi Haţegul. în primul caz, s-a constatat că ceea ce au construit în piatră feudalii români (Cuhea-Bogdan-Vodă, Giuleşti, Sărăsău) seamănă planimetric cu tot ceea ce s-a construit în comitatul Maramureşului, de către coloniştii catolici (Hust, Cîmpulung pe Tisa)7. Unele dintre aceste biserici au avut, de la început, sacristii. în Haţeg, după ce au existat, într-adevăr, şi tentative de introducere a unei arhitecturi de tradiţie bizantină, mai vechi, deja din secolul al XIV-lea, există o arhitectură simplă, în acord perfect cu toate realizările de biserici din ambianţa goticului8. De aici, ar rezulta o concluzie care trebuie obligatoriu însuşită la nivel general, anume cât de hazardată ar fi pretenţia de a desemna, cu mare exactitate, ritul unei biserici după simplul criteriu al arhitecturii sale. Să ne apropiem, în continuare, de acele biserici ale secolului XV. Cele de piatră sunt concentrate îndeosebi în Maramureş, Hunedoara şi Banat. Deşi mai puţin aglomerate, bisericile de piatră ale românilor înconjoară Munţii Apuseni. Le întâlnim şi în Făgăraş. Dar, este o greşeală să ne imaginăm că în restul teritoriul Transilvaniei a existat o restricţionare, cauzată, după unele păreri, de interdicţia de 5 Lansat în Cetăţile din Ţara Haţegului, în Buletinul Monumentelor Istorice, XLI, 1972. " Vezi Adrian A. Rusu, Ctitori şi biserici..., p. 142. 7 R. Popa, Ţara Maramureşului in veacul al XIV-lea. Bucureşti, 1970, p. 226. s Adrian A.Rusu, Ctitori şi biserici..., p.150.
