Diaconescu, Marius (szerk.): Mediaevalia Transilvanica 1997 (1. évfolyam, 1-2. szám)
Etnie şi confesiune
Etnie şi confesiune Bisericile româneşti din Transilvania şi Ungaria în secolul al XV-lea Adrian Andrei Rusu In paginile care urmează ne propunem preliminarea unui tip de investigaţie având subiectul fixat pe orizontala cronologică a secolului al XV-lea. Tratarea noastră nu are în vedere vreun aspect dogmatic, ci doar o privire asupra felului în care bisericile existau, ca realitate socio-istorică, în perioada aleasă spre analiză. Este pentru noi la fel de interesant de stabilit, pe cât posibil, câte erau şi cum arătau, la modul concret, aceste biserici construite şi folosite de către români. După cum se observă din titlul la care am recurs, intenţia noastră este aceea de a nu mai opera exclusiv cu termenul de biserici "ortodoxe". O astfel de ultimă definire ar trebui să nu excludă de la început nici aprecieri făcute la realitatea bisericilor sârbeşti, prezente fie în sudul regatului, fie construite tot mai mult, de către emigraţia sârbească din acelaşi secol al XV-lea, la fel cum nici pe cele rutene, la fel de prezente, spre nordul regatului Ungariei. Ambele comunităţi au avut, prin poziţionarea lor geografică, tangenţe serioase cu populaţia românească. Mai mult decât atât, ele au format împreună un conglomerat masiv grupat în estul regatului. Este suficient să menţionăm că la 1456, mănăstirea ctitorită în Perii Maramureşului, de către nobilii Bale şi Drag, urmaşii lui Dragoş, primul "descălecător" al Moldovei, era deja un claustrum Ruthenorwn . O astfel de privire, general ortodoxă, asupra realităţilor medievale din regatul medieval maghiar, a fost abandonată destul de repede în favoarea delimitărilor etnice. Nu putem aprecia cât de corectă a fost ori mai este încă această viziune, dar, cunoaşterea evoluţiilor din interiorul marilor comunităţi religioase, definite în raport cu Roma ori Constantinopolul, ne îndeamnă să considerăm că, totdeauna. Biserica a pus pe plan secund etnicitatea. Nu era, în fapt, singura instituţie, autoritate de alt tip ori simplă conştiinţă, care vedea astfel lucrurile. Dacă folosim însă termenul de "româneşti", atunci nu vom putea exclude nici comunităţile etnic aparţinătoare, dar care au făcut parte din Biserica catolică. Căci, la urma urmei, ar trebui să ne decidem ce este mai important de urmărit, realizările unor comunităţi etnice ori cele ale unor comunităţi confesionale? Din punctul de vedere al cercetărilor de medievistică, termenii nu sunt încă suficient de nuanţaţi, căci toţi se redefinesc, uneori esenţial, la nivel microzonal. Orice cercetare, având drept subiect lăcaşurile de cult, nu poate să nu ţină seama de câteva disocieri. Bisericile au avut întotdeauna destine funcţionale clare, în evul mediu clasic, care ne stă în atenţie, nu mai poate fi vorba despre folosinţa 1 1. Mihályi de Apşa, Diplome maramureşene din secolul XIV-XV. Sighet, 1900, p. 377. Mediaeval ia Transiivanica, tom I, nr. 1-2, 1997.
