Albinetz, Constantin et al.: Catalogul expoziţiei Drumul Sării (Satu Mare, 2018)
5. Exploatarca sării în Bazinul Someşului
comunicaţie, ce reprezintă rute istorice de legătură între regiuni, cum ar fi zona Sătmarului şi zona Nirului sau, mai la sud, Banatul şi Valea Mureşului. Prezenţa pe aceste trasee a unor arme cu valoare identitară, dar şi a unor obiecte străine legate de întreţinerea înfăţişării (briciuri, pensete), vin să ateste că pe aceste rute circulau nu doar obiecte, ci şi persoanele ce erau legate de aceste obiecte. Amplasarea pe hartă a punctelor cu reprezentare identitară vădeşte o concentrare deosebită a lor pe rutele identificate cu Drumul Sării. Este cazul topoarelor cu disc şi spin din epoca tîrzie a bronzului, care sunt arme-simbol de putere, a briciurilor de provenienţă vest europeană, a căror descoperiri izolate spre est se suprapun cu traseul urmat de podoabele feminine vestice, fiecare cu puncte finale a traseelor de răspândire în zona salinelor ardelene. între obiectele străine preistorice cu valoare identitară descoperite pe traseul dramurilor sării se numără şi cuţitul de la Petea sau armele descoperite în mai multe puncte din zona nord-vest a României şi zona de nord-est a Ungariei. Circulaţia acestor obiecte personale pare să fi legată, cel puţin în parte, de circulaţia unor persoane. Prezenţa pieselor străine aduse de la mare distanţă vine să ateste dorinţa de a controla fluxul bogăţiei, prin strategii sociale ce atestă implicarea elitelor masculine şi feminine. Armele, podoabele feminine şi ofrandele somptuoase prezente pe traseul drumului sării sugerează natura acestor strategii: demonstraţii de forţă, alianţe menţinute prin instituţia darurilor sau alianţe matrimoniale, de felul acelora atestate în circulaţia medievală a sării. Intensitatea jertfelor de bunuri sugerează, dincolo de competiţia socială, dorinţa de a obţine tot o alianţă, de data aceasta una superioară, indusă de graţia divină. 46 6.2 Circulaţia sării în Dacia Romană Radu Zăgreanu (CMBN) Pentru epoca romană în Dacia, urmele arheologice de minerit salifer sunt extrem de puţine, am putea spune chiar inexistente. în schimb, menţiunile epigrafice sunt destul de numeroase. Acest lucra atestă faptul că la nivelul provinciei exista o producţie mare de sare, care trebuie să fi depăşit nevoile interne şi să fi constituit una dintre resursele intens exportate din Dacia. Faptul că aceste saline sunt arendate împreună cu păşunile arată interdependeţa dintre cele două ramuri economice ale provinciei. Ce este cert este faptul că comerţul cu sare era una dintre „afacerile” extrem de profitabile la nivelul provinciei. Sursele par a arăta chiar implicarea armatei în transportarea şi distribuirea sării, respectiv a comerţului cu sare79. Se pare că cei care se ocupau direct erau ofiţerii de intendenţă desemnaţi ai armatei80. Rolul sării era unul extrem de important, şi astfel contribuţia armatei în supravegherea şi protejarea acestui comerţ era esenţială. După cum vom observa ulterior, implicarea în comerţul cu sare putea constitui o bună rampă de lansare în viaţa publică a elitelor provinciale din Dacia. Prin comerţul cu sare ca resursă de export, provincia Dacia reuşea foarte probabil să-şi achite impozitele faţă de fisc şi să deţină o anumită prosperitate în momentele de acalmie politică. Sursele nu sunt foarte generoase în cea ce priveşte modul de funcţionare a acestor saline. încă din timpul Romei republicane, acestea s-au aflat sub controlul statului, în perioada principatului ele devenind
