Albinetz, Constantin et al.: Catalogul expoziţiei Drumul Sării (Satu Mare, 2018)
5. Exploatarca sării în Bazinul Someşului
posesiuni ale împăratului, nefiind exploatate în regie proprie, ci prin intermediul unor funcţionari sau arendaşi, cu titulatura de conductores salinarum81 sau salarii. Rolul acestora era acela de vinde sarea la preţurile stabilite oficial. Aceştia trebuiau să negocieze viitoarele contracte şi să ofere anumite garanţii (praedes) precum şi protecţia acestor bunuri (praedia). Totul se încheia în urma unui contract privat cu persoana respectivă82. Deşi se pare că aceştia nu aveau un beneficiu din monopolul sării, în lipsa unui impozit, totuşi o asemenea funcţie oferea o anumită avengură la nivel local. Ştim însă că nu toate locurile de producţie de sare se aflau sub controlul exclusiv al împăratului. Distribuţia şi vânzarea de sare era obiectul de muncă a unei locatio censoria care avea îndatorirea perceperii unui vectigal (taxă). Tradiţia ne permite să cunoaştem istoria înfiinţării acestui monopol al vânzării de sare de către statul roman. Conform lui Titus Livius, în 204/203 î. Chr., cenzorii oraşului au stabilit un nou impozit refeitor preţul de vânzare al sării, care diferă între Roma şi celelalte teritorii83. Perioada în care un conductor activa într-o anumită regiune depindea, se pare, de eficienţa acestuia, putând dura de la un singur an până la 5 ani84, cât era durata maximă un contract de arendare. Oarecum surprinzător, numărul atestărilor epigrafice referitoare la activităţile de valorificare a sării din diferite regiuni ale provinciei Dacia sunt numeroase. în număr de 6, acestea provin din diferite zone ale Daciei: Micia85, Apulum86, Porolissum87, Domneşti88, Sânpaul89 şi Boia Bârzii (Micia)90. O parte din ele se referă la arendaşi ai păşunilor şi salinelor, conductores pascui et salinarum, ce au activat cu certitudine în jurul unor centre de exploatare a sării. Aceşti conductores erau persoanele care luau în arendă, printr-un contract de conductio, o întreagă operaţiune economică pe care o gestionau91. în cadrul unor astfel de afaceri erau implicaţi cetăţeni romani, liberţi bogaţi, lucru care se întâmpla probabil anual. Aceştia erau aleşi printr-un decret al canabelor, după cum o atestă o inscripţie de la Aquincum92. Interesant este faptul că aceşti conductores mai apar şi pe alte inscripţii, fără însă a mai fi menţionată şi activitatea legată de exploatarea sării. Se pare că funcţia de conductor oferea o bună rampă de lansare pentru elitele provinciale ale Daciei, câteva dintre aceste personaje obţinând ulterior funcţii importante civile în administraţia oraşelor provinciei Dacia. Un personaj aparte l-a constituit Aelius Strennus93, patron a trei colegii meşteşugăreşti şi sacerdot al cultului împăratului. Funcţiile deţinute de către acesta sunt impresionante: este Ilviral al coloniei Sarmisegetuza, augur al coloniei de la Apulum, decurio al coloniei Drobeta, patron al collegia: nautae, centonarii, fabrum, iar în final deţinea şi funcţia de conductor pascuui, salinarum et commerciorum. Nu întâmplător el este patron şi al colegiului de nautae, al luntraşilor, cei care se ocupau şi cu transportul sării. Pentru V. Wollmann prezenţa unui arendaş la Apulum este un lucm extrem de firesc, dat fiind faptul că portul fluvial de aici trebuie să fi deservit desigur pentru îmbarcarea sării adusă de la cele mai importante saline din Dacia94, de unde şi epitetul et commerciorum, pe care îl poartă acest conductor. Inscripţia ar sugera şi posibilitatea 47
