Albinetz, Constantin et al.: Catalogul expoziţiei Drumul Sării (Satu Mare, 2018)
4. Căile nature de legătură între zonele bogate şi cele lipsite de sare la graniţa nordică a Transilvaniei
ale Transilvaniei, care coordonau activităţile de exploatare, distribuţie şi comercializare a sării de la Turda, Cojocna, Dej şi Sic. Fiecare ocnă avea cămară de sare, cel mai înalt statut avându-1 cămara de la Turda, care era cămara Transilvaniei57. Mai târziu, a fost organizată distinct cămara de sare a Maramureşului. Sediul cămării de sare din Dej s-a aflat în colţul din partea nordică a bisericii reformate de azi. Era o clădire tip turn cu o înălţime de aproximativ două etaje şi avea o vizibilitate mare spre centrul oraşului de azi58. Pentru perioada voievodatului Transilvaniei, cunoaştem unii cămăraşi, vice-cămăraşi sau lucrători din cadrul cămării de la Dej, meşteri sau dieci. Primul cămăraş, cunoscut este Savachenus (Szerecsen), în 1366, ajutat de vice-cămăraşul András59. în anul 1521 este redactat un statut nou al ocnelor de sare care reorganizează activitatea acestora cu scopul sporiri veniturilor erariului (fiscului). Statutul permitea oricui să facă negoţ cu sare cumpărată de la ocne sau de la cămările de sare, cuprindea şi dispoziţii privind transportul sării şi chiar dispoziţii privind sarea măruntă care nu trebuia risipită60. în anul 1526 regele Ludovic al 11-lea a cedat Casei Fugger exploatarea ocnelor din Transilvania în schimbul unei redevenţe anuale. Această învoială nu a putut fi pusă în practică deoarece regele a murit la Mohács în acelaşi an. Zece luni, cât Ferdinand de Habsburg s-a impus în Transilvania, după înfrângerea lui loan Zápolya la Tokay în 1527, Casa Fugger şi-a instalat funcţionari la ocnele din Transilvania. Printre funcţionarii veniţi în Transilvania au fost Hans Dernschwam „de Hradeczin” şi Georg Reicherstorffer, casier al directorului Hans Albert, la factoria Fugger din Buda. Aceşti funcţionari aveau misiunea de a evalua situaţia exploatării salinelor şi de a pregăti o exploatare eficientă. Georg Reicherstorffer, scria despre ocnele de sare din târgul Ocna Sibiului: din care se adună în toţi anii un imens tezaur şi nu aduc un câştig mai mic în fiecare an Cămării regeşti ca acel al ocnelor oraşului Dej61. Din comparaţia făcută de Reicherstorffer, despre venitul din cele două ocne, reiese că veniturile aduse cămărilor de sare erau foarte mari, cel de la Ocna Sibiului un imens tezaur, nu este mai mic ca acel al ocnelor din Dej, care era considerat unul destul de însemnat. Hans Dernschwam, în 1528, scria un raport detaliat despre exploatarea salinelor şi organizarea cămărilor de sare, despre care spunea că, toate, erau pustii şi nu aveau nimic din ce era necesar pentru funcţionarea lor. Drumurile din Transilvania erau ocupate de trupe, iar ţăranii cu căruţele nu aveau curajul să transporte sare. La Dej se afla cea mai mare cantitate de sare, care nu putea fi valorificată în Transilvania, ci se transporta, cu luntrile, pentru rege. Pentru eficientizarea exploatării şi a transportului sării, Dernschwam, propunea, renunţarea la unele cămări şi folosirea celor care se aflau în apropierea râurilor Mureş şi Someş (cele două căi navigabile pe care se scotea sarea din Transilvania). O cămară bine aşezată asigură tot succesul62. O altă măsură propusă, era de a unifica preţurile pentru bulgării de sare la toate cămările Transilvaniei, deoarece, consemna acesta, fiecare cămară aproape urmează o practică deosebită. La Dej, Sic şi Cojocna se taie 35
