Liviu, Marta - Szőcs Péter Levente (szerk.): Catalogul colecţtiei de archeologie (Satu Mare, 2007)
Paleoliticul şi mezoliticul
bones. The border lands with the humid areas were used also during the Age of Copper, but the special advantages for husbandry were taken into account, too. In this case, tall herbs from the swampy areas could serve during winter as an important resource to breed animals in herds. The contact lines between the humid areas and the fertile plains, or the surrounding hills, were favored for inhabitance because they permitted the exploitation of two ecosystems. Using them provided additional resources, a varied diet, and more chances for subsistence in case of collapsing one of the ecosystems. It is not accidental that until the Middle Ages, the most numerous settlements are on the border line between the geographical units. Therefore, the most intense archeological sites can be expected on the flood limit of the Someş river, on the contact line between the Ecedea Swamp with the Plains of Carei and Nir, between the Ier Valley with the Carei Plain and the Tăşnad Hills, between the Crasna Plain and the Codru Hills, or Oaş Mountains with Satu Mare Plain and Oaş Depression. These are the areas with the greatest concentration of localities even today, though the degree of inhabitance in certain localities or regions of Satu Mare county have know recently visible changes. Siturile paleolitice de pe teritoriul j udeţului Satu Mare sunt concentrate în partea nordică a judeţului, în Depresiunea Oaşului şi la contactul acesteia cu câmpia Someş-Tur. Această regiune se încadrează, geografic şi cultural, arealului mai larg cunoscut sub numele de Bazinul Tisei Superioare. Din această perspectivă este relevantă situarea în imediata apropiere a graniţei judeţului, a excepţionalului sit paleolitic de la Korolevo, în Ucraina Transcarpatică. Primele semnalări ale existenţei paleoliticului în Oaş sunt făcute în 1928 de către arheologul Márton Roska cu ocazia unor cercetări de teren în jurul Bixadului. Primele cercetări sistematice sunt făcute însă în 1957, de către C. S. Nicolăescu-Plopşor, care descoperă situl de la Boineşti- Bélavára (Coasta Boineştilor), urmate de cele ale Măriei Bitiri între 1960 şi 1969. Maria Bitiri a cercetat numeroase situri paleolitice din Oaş, cele mai importante fiind: Boineşti-Bélavára, Remetea Oaşului-Şomoş I şi II, Călineşti- Oaş I, II, III şi TV, Turulung-Dea/u/ Pustiu (Pusztahegy). în următorii 30 de ani nu se vor mai face săpături arheologice în siturile paleolitice din Oaş, acestea fiind reluate abia în ultimii ani (2005 şi 2006) la Boineşti şi Remetea Oaşului, de către o echipă de cercetători români şi francezi. Siturile paleolitice din Oaş sunt amplasate pe dealuri, care din nefericire sunt foarte puternic erodate de ploi si vânturi, puţine fiind cele în care locuirile preistorice se păstrează mai bine. Sedimentele cu vestigiile paleolitice au o grosime maximă de 0,70 m, iar în cazul aşezărilor în care se succed mai multe orizonturi culturale, nu există straturi sterile între diferitele nivele culturale, prin urmare diferenţierea între artefacte s-a făcut în primul rând pe criterii tipologice. Potrivit Măriei Bitiri, în Oaş au fost identificate trei etape cultural-cronologice ale paleoliticului. Prima etapă este considerată a fi o fază finală a paleoliticului mijlociu, cu unele elemente ce amintesc de debutul paleoliticului superior, ceea ce înseamnă că poate fi situată undeva între Paleoliticul şi mezoliticul 23
