Szőcs Péter Levente (szerk.): Călătorii istorice pe Valea Someşului. Ghid turistic (Satu Mare, 2014)
Crucişor
domeniului cu centrul la Medieşu Aurit, iar în secolul al XVIII-lea intră în proprietatea familiei Károlyi. La jumătatea secolului al XVIII-lea, familia Károlyi a construit prima fabrică de sticlă din regiune pe domeniul de la Ardud, în zona numită Culmea Codrului. La sfârşitul secolului, fabrica a fost mutată în apropierea satului Iegherişte, iar mai târziu în Poiana Codrului. Fabrica de sticlă a funcţionat aici începând cu anul 1801. Este modernizată în anul 1902, iar după această dată devine cel mai renumit producător de sticlă din zonă. Cu excepţia unor perioade destul de reduse, din anul 1822 până în cea de a doua jumătate a secolului XX, fabrica a rămas în proprietatea familiei Rényi. Primii muncitori nu au fost localnici, ci profesionişti aduşi din Austria. După 1989, această fabrică cu o istorie îndelungată a reuşit să-şi menţină productivitatea doar o perioadă scurtă de timp, fiind ulterior desfiinţată. La Poiana Codrului s-a născut Andrei Cosma (1843-1918) publicist şi avocat, directorul băncii Silvania, membru al mişcării memorandiste din Transilvania. Biserica romano-catolică locală a fost construită în 1901, iar cea ortodoxă, cu hramul Sf. Apostoli Petru şi Pavel, datează din 1973. 76 uradalma, ideköltözik 1801-től az üveghuta. 1902-ben teljesen átalakították és a korabeli viszonyoknak megfelelő modern gyár lett. A gyár egyébként 1822-től a 20. század második feléig a Rényi család kezelésében volt. Az itt dolgozók nem helyiek voltak, hanem ausztriai szakmunkások. A nagy múltú gyár ma, az 1989- es fordulatot követő rövid sikeres periódus után a felszámolás szélére került, ezzel a környék legfontosabb megélhetést biztosító gazdasági egysége szűnik meg. Szelestyehután született Cosma Andrei (1843-1918) publicista, a Silvania bank igazgatója, a memorandisták egyike. A római katolikus templom 1901-ben épült, míg a Szent Péter és Pál apostolok tiszteletére szentelt ortodox templom 1973-ban. Poiana Codrului • Szelestyehuta Fabrica de sticlă • Üveggyár • Glass-factory